Home Evenimente Cluburi Cautand Drumului Matasii. Povestea unei calatorii din Kyrgyzstan spre Uzbekistan spusa de...

Cautand Drumului Matasii. Povestea unei calatorii din Kyrgyzstan spre Uzbekistan spusa de Bogdan Stroe

Pe 27 februarie 2017, la ora 19.00, suntem invitati sa facem o calatorie in timp, in Orient, in cautarea Drumului Matasii. Evenimentul se desfasoara cu intrare libera pentru publicul interesat, in limita a 100 de locuri disponibile, la Journey Pub (in Piata Romana, str.George Enescu nr.25).

Pentru rezervari: 0752 285 286.

 

 

 

 

FB: https://www.facebook.com/events/132292870622780/
Back in Time
Un grup de 6 tineri pasionati de calatorii s-a intalnit in vara anului 2016 pentru a pune la cale un plan: descoperirea unor locuri din jurul lumii mai putin cunoscute si mai putin populare printre turisti. Luni seara ii veti intalni pe doi dintre ei.

Calatorului ii sta bine cu drumul: Bogdan Stroe
Bogdan este un blogger debutant, pagina getawayfever.com fiind recent lansata online. Bogdan implineste curand 30 de ani, lucreaza in business-IT si recent a decis sa inceapa sa scrie despre povestile si calatoriile sale petrecute in peste 40 de tari.

Calatoreste in timpul liber, printre proiecte, job-uri si alte activitati pe care le desfasoara in Bucuresti. Voiajurile sunt pentru el momentele cele mai de pret: ii asigura un echilibru sufletesc si o stare de implinire, acestea fiind “adevarata bogatie in care un om poate investi”, spune Bogdan. Avea doar 7 ani cand a facut prima lui calatorie, prin 1994, cand a vizitat Grecia, si in special orasul Atena.

De atunci, microbul drumurilor prin lume l-a prins. De cele mai multe ori calatoreste pe cont propriu, punandu-si singur la punct detalii, rezervari si itinerarii. Cu exceptia Australiei, Bogdan a experimentat pana acum cate ceva de pe toate continentele.

Luni, 27 februarie incepand cu ora 19:00 la Journey Pub, va avea placerea si bucuria de a impartasi, alaturi de un prieten-calator, povestea trip-ului din vara anului 2016, plecand din Kyrgyzstan, trecand prin Kazakhstan si parcurgand sectiunea Drumul Matasii in Orientalul si exoticul Uzbekistan, din Tashkent pana la Marea Aral.

Drumul Matasii
Ideea s-a nascut plecand de la o oferta de zbor din Istanbul in Bishkek, idee agreata instant de catre cei 6 din grupul de calatori. Ulterior s-a format si itinerariul de a ajunge pana in Uzbekistan si de a trece in total prin 3 Stan-uri din regiune. Experienta a fost de departe una dintre cele mai interesante de pana acum, in primul rand din punctul de vedere al tranzitiei prin cele 3 tari care sunt extrem de diferite una de alta, desi la prima vedere pare ca sunt la fel (gandindu-ne la denumirea de STAN-uri si la faptul ca apartin fostului bloc sovietic).

Ei bine, diferentele aveau sa fie de la cer la pamant, plecand de la infrastructuri, niveluri de dezvoltare si ajungand la religii, influente, arhitecturi. Poate ca singurul fir rosu al experientelor a fost cel culinar.

Aspectele premergatoare excursiei au fost coplesitoare si stresante (de la amanarea biletelor de avion, pana la formalitatile pentru vize si anularea acestora cu cateva zile inainte, in vederea emiterii unor vize noi) incat se ajunsese in punctul in care se discuta anularea intregii excursii. Insa, tot stresul de dinainte avea sa fie pretul platit pentru accesul intr-o lume deosebit de interesanta si surprinzatoare.

A fost acel gen de excursie de la care nu stii la ce sa te astepti, mergand inainte cu maximul de curiozitate spre explorare si descoperire si ajungand la o incantare deplina. Ceea ce a fost de descoperit, in special in Uzbekistan, va ramane pentru totdeauna o amintire vie si surprinzatoare a acestui loc mai putin cunoscut.

Intr-o fraza, a fost poarta spre lumea lui Alladin si Jasmine sau spre tara celor 1001 nopti. Arhitectura orientala minunata si unica, de basm, incarcatura si valoarea istorica si experimentarea pietei negre a valutei, sunt cateva ingrediente din povestea excursiei in cele 3 Stan-uri din vara anului 2016.

Te asteptam sa iei parte la povestea unor locuri necunoscute, misterioase si uimitoare sperand ca te vei inspira suficient de mult incat sa iti doresti sa descoperi si astfel de colturi de lume. Sunt genul acelor locuri unde te simti calator, explorator, mai degraba decat un simplu turist.

Bogdan Stroe, 30 ani, Bucuresti.
Project Manager/Business Partner in IT&C;
Owner – Internet Online Shop & Telecom Business;
Actor – Teen Media Academy – Theatre School;
Electronic Music DJ in timpul liber;
Blogger debutant: www.getawayfever.com

Parteneri media: RRC – Orasul Vorbeste, Radio Guerrilla, RomaniaPozitiva.ro, ChestiiUrbane.ro, Bookblog.ro, Gratuitor.ro, Filme-carti.ro

Exit mobile version
X
X
X
X