Caravana filmului românesc – Ediţie aniversară la Oneşti

Prezența, în fiecare vară, a Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” la Onești a devenit aproape o tradiție.

De cinci ani consecutiv, publicul din acest oraș se întâlnește cu marile creații ale filmului românesc, scopul “Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” fiind acela de promova cinematografia națională din toate timpurile, aducând un omagiu cineaştilor români.

Anul acesta, în perioada 31 iulie – 6 august a.c, în Parcul Municipal Oneşti, cu începere de la ora 21.00, publicul va avea ocazia să revadă creaţiile artistice ale unora dintre cei mai importanţi actori de teatru şi film: Draga Olteanu Matei, Florin Piersic, Mircea Diaconu, Marcel Iureş, Maia Morgenstern, dar și a multor altor îndrăgiţi actori.

Și pentru că o considerăm o ediție aniversară, seria proiecţiilor va fi inaugurată luni, 31 iulie, de la ora 20.30, de un concert susţinut de Mihai Constantinescu, îndrăgitul cântăreţ ale cărui binecunoscute melodii „O lume minunată” sau „Sus în deal e-o casă” sunt fredonate de spectatori de toate vârstele.

Concertul va avea loc înaintea proiecţiei filmului “Rămăşagul”. Şi, pentru a rămâne în zona lirică, la final de săptămână, Dorel Vişan va reveni la Oneşti pentru a susţine un recital de poezie în memoria lui Adrian Pintea, actorul a cărei viaţă s-a curmat mult prea repede şi de la dispariţia căruia s-au împlinit, deja, 10 ani.

În ceea ce privește filmele prezentate, selecţia de anul acesta cuprinde producții de toate genurile şi pentru toate gusturile, de la filmul muzical pentru copii “Rămăşagul” (regia: Ion Popescu Gopo), “la Tache”, o comedie „de-a-n-doaselea” (regia: Igor Cobileanski), până la filmul dramatic “Patima” (regia: George Cornea); de la filmele clasice “În fiecare zi mi-e dor de tine” (regia: Gheorghe Vitanidis), “Cei care plătesc cu viaţa” (regia Şerban Marinescu) şi “Faimosul paparazzo” (regia: Nicolae Mărgineanu), până la comedia “#Selfie”, lungmetrajul de debut al regizoarei Cristina Iacob, lansat în anul 2014. Şi, ca în fiecare an, publicul va avea ocazia să se întâlnească cu o parte dintre realizatorii şi protagoniştii filmelor prezentate în program.

La Oneşti, evenimentul este organizat de Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio în parteneriat cu Primăria Municipiului Oneşti, UCIN şi DACIN SARA, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al AFCN – Asociaţia Fondului Cultural Naţional.

Proiecţiile vor avea loc în perioada 31 iulie – 6 august a.c., cu începere de la ora 21.00, în Parcul Municipal Oneşti (lângă „Roată”), iar accesul publicului este gratuit.

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei patru ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr total de peste 90.000 de spectatori şi consemnând 2.300 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.

AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).
Parteneri media: Cinefan, All About Romanian Cinema – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Agenţia de Carte, Ultima oră, Timp românesc, E-cultura info, Amos News, Roportal

Partener: Primăria Municipiului ONEŞTI

Website: www.caravanafilm.ro

Actualitate

Macy Gray in Quantic, un concert plin de culoare si emotie

Dupa mai bine de un deceniu, Macy Gray a revenit la Bucuresti, de data aceasta pe scena clubului Quantic....

Premieră „Frumosul indiferent & Vocea Umană” pe 19 Iunie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” propune publicului o nouă experienţă plină de rafinament:  „Frumosul indiferent” şi...

METALLICA în concert – București, 13 mai 2026

METALLICA revine în București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: GOJIRA și KNOCKED LOOSE. Biletele...

„La Vita é bella” pe 4 iunie Sala Dalles – concert de muzică italiană cu tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban

În prag de vară, tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban vă invită la un concert  în care romantismul va fi...

Comunicat: Concert Tommy Cash la Bucuresti

Pe 2 octombrie te asteptam la Arenele Romane la un show cu Tommy Cash. Primele 500 de bilete au pret...

METALLICA M72 WORLD TOUR la București pe 13 mai 2026

METALLICA revine la București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: Gojira și Knocked Loose. Biletele...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro