Caravana filmului românesc ajunge la “Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”

În perioada 8 – 13 mai a.c., va avea loc, la Baia Mare, a IV-a ediţie a “Zilelor Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”, manifestare organizată de către Consiliul Judeţean Maramureş, în cooperare cu instituţiile de cultură din subordine.

“Zilele Maramureşului”, eveniment aflat la cea de-a patra ediţie, doreşte să valorifice identitatea culturală a zonei, resursele sale materiale şi spirituale, printr-o serie de acţiuni derulate atât în Baia Mare, cât şi în mai multe localităţi din judeţ.

Anul acesta, Consiliul Judeţean Maramureş iniţiază, odată cu acest eveniment, şi o amplă acţiune de promovare a judeţului Maramureş ca destinaţie turistică, sub denumirea „Haida, hai în Maramureş!”.

Printre activităţile care vor fi derulate se numără: o conferinţă  dedicată Marii Unirii, la care sunt invitaţi  să  participe academicieni, profesori universitari, istorici (va avea loc la Biblioteca  Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare), un Târg de promovare a zonei – „Bun de Maramureş”, un simpozion internaţional de ceramică la care sunt invitaţi specialişti din ţară şi din străinătate.

De asemenea, în cadrul „Zilelelor Maramureşului” va fi organizată şi Gala Ambasadorilor Turismului Maramureşan – ce va prezenta momente artistice oferite de cunoscuţi artişti de tezaur folcloric, cât şi prima ediţie a Maramureş Film Festival – eveniment dedicat vizionării celor mai reprezentative filme care au ca temă personaje şi locuri din Maramureş sau care au fost turnate în Maramureş.

În acest context, „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” va prezenta, pentru prima dată pe frumoasele meleaguri maramureşene, o serie de filme istorice dedicate Centenarului Marii Uniri, dar care au legătură, prin subiecte, cu Maramureşul.

Spectatorii sunt invitaţi să vizioneze filme precum: „Pintea”, regia: Mircea Moldovan  (povestea fostului ofiţer în armata habsburgică, Grigore Pintea – interpretat de Florin Piersic, care se întoarce în satul natal din Maramureş şi devine haiduc, un luptător pentru apărarea sătenilor chinuiţi de oamenii grofului) sau „Ultima frontieră a morţii”, regia: Virgil Calotescu, un film istoric ce prezintă frumoase imagini din localităţile maramureşene Ieud şi Moisei.

Programul este completat de filmele istorice „Dreptatea – Momentul adevărului”, regia: Andrei Blaier, „Capcana mercenarilor” şi „Dacii”, ambele în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Filmele vor putea fi văzute la Teatrul de Vară din Baia Mare.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc la aceeaşi oră, în incinta Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară.

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaselea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc din toate timpurile, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.

 

 

PROGRAM

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul”  la „Maramureş Film Festival” / „Zilele Maramureşului”

 

TEATRUL DE VARĂ DIN BAIA MARE

Marţi, 8 mai, ora 20.00:  PINTEA

Regia: Mircea Moldovan; Scenariul: Vasile Chiriţă, Dumitru Mureşan

Cu: Florin Piersic, Maria Ploae, Constantin Diplan, Ovidiu Schumacher

 

Miercuri, 9 mai, ora 20.00: ULTIMA FRONTIERĂ A MORȚII

Regie: Virgil Calotescu; Scenariul: Nicolae Jianu

Cu: Mariana Mihuţ, Ion Dichiseanu, Emanoil Petruţ

 

Joi, 10 mai, ora 20.00: DREPTATEA – MOMENTUL ADEVĂRULUI

Regia: Andrei Blaier; Scenariul: Titus Popovici

Cu: Gheorghe Dinică, Alexandru Repan, Irina Petrescu, Ilinca Goia

 

Vineri,  11 mai, ora 20.00: CAPCANA MERCENARILOR

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu şi Liviu Gheorghiu

Cu: Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea, Ion Besoiu, Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici

 

Sâmbătă, 12  mai, ora 20.00: DACII

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici

Cu: Amza Pellea, Mircea Albulescu, Marie Jose Nat, Pierre Brice

 

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, „Caravana filmului românesc ” , proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).

Parteneri media: All About Romanian Cinema  – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal

Parteneri: Consiliul Judeţean Maramureş, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş;

 

Website: www.caravanafilm.ro

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

Susține educația copiilor nevoiași și poți câștiga bilete la super concerte!

Asociația Politeia și Best Music lansează o tombola caritabilă! Până pe 31 martie oricine face o donație minimă de 30 de lei pentru Fondul pentru Solidaritate Politeia...

Voltaj doneaza toate incasarile concertului de la Cluj-Napoca celor aflati in suferinta in urma tragediei din Clubul Colectiv

Voltaj va sustine la Sala Polivalenta, din Cluj-Napoca, pe 3 Decembrie 2015, concertul caritabil “Din toata inima Simfonic”. In urma succesului inregistrat la concertul caritabil...

CHAOS CULT a lansat un nou videoclip

CHAOS CULT a lansat un videoclip cu versuri pentru piesa „Pillars”. Aceasta este extrasa de pe EP-ul "I" ce urmeza sa fie lansat in curand....

Delia anunta cel de-al doilea concert “Welcome to Deliria”

Welcome to Deliria - Cel mai asteptat show al anului 2016 si-a dublat numarul de reprezentatii la Sala Palatului. Datorita numarului mare de bilete vandute...

Foxy Winter Fair la ceainaria La un Ceai – sâmbătă, 12 decembrie

Foxy Winter Fair la ceainaria La un Ceai va avea loc pe 12 decembrie, in intervalul orar 14:00-20:00. Câțiva pași de vulpiță pe zăpadă care...