Au mai ramas doar cateva zile pana la concertul artistului grec Vasilis Karras

Au mai rămas doar câteva zile până la cel mai mare eveniment de muzică grecească al anului.

Duminică, 14 octombrie, de la ora 19:30, toți cei care iubesc acordurile de bouzoukia, vor petrece la Sala Palatului, o seară grecească de neuitat în compania marelui artist VASILIS KARRAS și a orchestrei sale.

Startul petrecerii va fi dat de artistul IONUȚ GALANI, apreciat în România pentru interpretările inconfundabile ale celor mai îndrăgite melodii grecești, care va susține susține un recital în deschidere.

Pe lângă interpretările live ale celor cunoscute piese din repertoriul artistului Vasilis Karras, precum “As’tin na leei” , „Den Pao Pouthena”, „Nychta Kselogiastra”, „Gela mou”, „ An hatheis ti tha kano”, sau  „Aliti me lene”, spectatorii prezenți la Sala Palatului vor fi martorii unor momente unice.

Urmând tradiția elenă, pentru alungarea necazurilor vor fi sparte 1000 de farfurii, iar din respect pentru artiști, organizatorii au pregătit nici mai mult nici mai puțin de o tonă de flori, ce vor fi aruncate pe scenă pe parcursul celor două ore de spectacol.

Vasilis Karras umple sălile de concerte din Europa, SUA, Asia, Canada și Australia câștigând deopotrivă inimile grecilor și ale spectatorilor din întreaga lume. La fiecare apariție a sa pe scenă, toți cei prezenți trăiesc momente pline de emoție și de exaltare, se ridică în picioare, dansează și îl răsplătesc pe marele artist cu aplauze îndelungi.

Cunoscut ca fiind ”Lord al Dragostei nebune”, Vasilis Karras are un palmares impresionant și este fără îndoială unul dintre cei mai iubiți muzicieni greci. De-a lungul carierei sale a lansat peste 40 de albume discografie, a compus peste 150 de melodii care au fost interpretate de numeroși cântăreți consacrați de muzică grecească.

Dăcă doriți să nu ratați ocazia de a lua parte la cea mai frumoasă petrecere grecească din acest an, organizatorii vă recomandă să achiziționați biletele disponibile online pe:  www.eventim.ro, www.blt.ro, www.bilete.salapalatului.ro  , www.iabilet.ro sau în magazinele Flanco, Metrou Unirii1 (lângă casa de bilete Metrorex), magazinul Muzica, magazinele IQ BOX, Hard Rock Cafe, Berăria H, agențiile Perfect Tour, magazinele Uman și în stațiile de plată SelfPay din toată țara.

În ziua concertului, biletele vor putea fi cumpărate de la casa de bilete a Sălii Palatului.

Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează:  cat.III – 125 lei,  cat. II – 175 lei,  cat. I – 250 lei, VIP – 300 lei și  Golden VIP – 400 lei.

Eveniment organizat de Nikki Events cu sprijinul Uniunii Elene din România, Phoenicia Grand Hotel, VIVO! și Mistral Tours.

Parteneri media: Magic FM, România TV, Agerpres, Music Channel și Mega Mall.

 

 

Actualitate

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Biletele de o zi sunt acum disponibile pentru Metal Gates Festival 2025

Metal Gates Festival 2025 anunta ca au pus la vanzare biletele de o zi. Cantitatea lor este limitată, asa ca...

Rockstadt 2025 Day 1

Foto: Theodor Tudose

Tot ce trebuie să știi despre festivalul LAROCK la Domeniul Cantacuzino: trupe, activări și sistemul de acces

LAROCK, festivalul care aduce laolaltă oameni, trupe și pasiuni comune se pregătește să își deschidă porțile Domeniului Cantacuzino din...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro