Atentate teroriste, războaie interetnice și asasinări politice la Cinepolitica 2016

cinepolitica-2016

Alte 3 titluri, care aduc în discuție probleme cât se poate de actuale, de la atentatele teroriste din Franța, până la urmările Războiului Iugoslav și ale asasinării lui Yitzhak Rabin – unul dintre cei mai importanți susținători ai păcii din Orientul Mijlociu – completează lista filmelor din competiția Cinepolitica 2016 (13 – 17 aprilie, Cinema Elvira Popescu, București).

La 10 luni de la tragedia Charlie Hebdo, regizorul Nicolas Boukhrief se pregătește să lanseze thrillerul Made in France: În interiorul celulei/ Made in France: Inside the Cell, a cărui premieră era programată pe 18 noiembrie.

Cu câteva zile înainte are loc, din nefericire, masacrul de la Bataclan iar producția este retrasă de pe piață pentru o perioadă nedeterminată. Un demers pur artistic cu un parcurs dramatic, cauzat de conjuncturi politice neprevăzute. Povestea din film este clară: un jurnalist franco-algerian se infiltrează într-o celulă teroristă jihadistă, construită chiar pe teritoriul Franței.

Scopul său esta acela de a strânge informații esențiale direct de la o sursă de pericol extrem, aflată în cel mai negru întuneric pentru autoritățile care încă bâjbâie la suprafața rețelelor. Filmul este plin de acțiune, fără a pune foarte multe probleme filosofice, dar care reprezintă un prim și important act de curaj al unui cineast aflat în mijlocul cutremurătoarelor evenimente. Made in France: În interiorul celulei va fi prezentat la București, în cadrul competiției Cinepolitica.

Războaiele Iugoslave: un subiect revenit în actualitate, cu ocazia condamnării recente a lui Radovan Karadzic la 40 de ani de închisoare pentru genocidul de la Srebrenica. În Fratele Dejan/ Brat Deyan/ Brother Deyan, regizorul Bakur Bakuradze, nominalizat de 2 ori la Cannes de-a lungul carierei sale, tratează latura umană a efectelor acestui război interetnic care a dus la destrămarea Iugoslaviei.

La 25 de ani de la Războaiele Iugoslave, generalul Dejan Stanić se ascunde  în așteptarea iminentei condamnări a Tribunalului de la Haga pentru crimele de care se face vinovat. Transportat într-un loc izolat de către niște foști combatanți care i-au rămas fideli, Deyan continuă să traiască cu războiul în suflet, într-o singurătate insuportabilă, iar angoasa și tensiunea care se acumulează în profunzimea sinelui său constituie un proces moral mai dur decât orice altă instanță oficială. Filmul a deschis competiția internațională a importantului Festival de la Locarno în 2015.

Cel mai nou film al lui Amos Gitai, Yitzhak Rabin, ultima zi/ Rabin, The Last Day, câștigător a două premii la Veneția 2015, urmărește într-o manieră sobră, chirurgicală, „autopsia” instituțională care a urmat asasinării fostului premier Israelian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Demersul este susținut de imagini de arhivă foarte valoroase, iar reconstituirile dramatizate sunt fidele realității.

Deși are un caracter de film documentar, producția generează o tensiune permanentă, susținută de elemente cât se poate de veridice. Concluzia este subtilă dar cutremurătoare și are reverberații cât se poate de actuale, într-o lume în care fanatismul religios și violența ce-i urmează au atins noi cote alarmante.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Alte 3 titluri, care aduc în discuție probleme cât se poate de actuale, de la atentatele teroriste din Franța, până la urmările Războiului Iugoslav și ale asasinării lui Yitzhak Rabin.Atentate teroriste, războaie interetnice și asasinări politice la Cinepolitica 2016