Anunt de preselectie pentru “Gala Tânarului Actor – HOP” 2015

UNITER organizează preselecţia pentru “Gala Tânarului Actor – HOP”, ediţia a XVIII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2015 (cu posibilitatea de prelungire în 17 iulie, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi).

Anul acesta vor fi două teme, la alegere, atât pentru secţiunea Individual, cât şi pentru secţiunea Grup.

Insistăm asupra conceptului de exerciţiu (şi nu spectacol) în ceea ce priveşte grupul, pentru că dorim să vedem performanţe actoriceşti şi de relaţie, nu neapărat un spectacol împlinit, cu un concept regizoral mai mult sau mai puţin original.

Temele:

1. Dada* – Ce-i cu dadaismele astea?…
Un exerciţiu complet liber pentru realizarea căruia se acceptă orice formulă estetică având ca suport un poem, o proză dadaistă sau o operă de artă dadaistă. Este obligatoriu ca scriitorul/artistul pe care-l alegeţi să aparţină mişcării dadaiste apărute acum o sută de ani: 1916-2016.

2. Vacanţa la mare

a. Exerciţiu cu text având la bază o lucrare literară (roman/text dramatic/poem în proză/film) a unui autor clasic sau contemporan care are acest subiect. Nu se acceptă texte personale ale concurenţilor. Componenţa maximă a unui grup – 6 persoane.

b. Exerciţiu non-verbal (improvizaţie, teatru-fizic, teatru de obiecte, teatru circ, etc.) cu această temă.

Durata maximă: 15 minute la Individual şi 25 minute la Grup.

Se pot înscrie actori care au absolvit facultatea începând cu promoţia 2011.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa doina@uniter.ro un curriculum vitae, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exerciţiului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerinţe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menţionaţi.

Data limită de înscriere este 1 iulie 2015.

*În 2016 se aniversează 100 de ani de la apariţia manifestului Dada – curent cultural şi artistic nonconformist şi anarhic îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă, dezvoltat plenar între 1916 şi 1923 şi înfiinţat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine română Tristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: Marcel Iancu (România), Francis Picabia (Spania), Marcel Duchamp (S.U.A.), Max Ernst (Olanda), Kurt Schwitters (Germania).  (sursa)

Mult succes actorilor ce vor participa la preselectia pentru “Gala Tânarului Actor – HOP“, ediţia a XVIII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2015.

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro