ANDRIES DIN NOU LA QUANTIC – PROGRAM ȘI REGULI DE ACCES

0
63
image description

În data de 10 iulie 2021, ALEXANDRU ANDRIEȘ aduce pe scena „Quantic” din București spectacolul “ANDRIEȘDIN NOU LA QUANTIC”. După o pauza concertistică destul de mare, după o perioadă lipsită de concerte, suntem convinși că revederea cu marele muzician este așteptată de toată lumea. Pentru a respecta legea în vigoare, numărul biletelor este limitat. Persoanele până în 6 ani au intrarea gratuită. În limita în care vor mai rămâne bilete, în ziua concertului, se vor putea cumpăra numai de la Quantic.

 

Ușile se vordeschide la ora 19.00, iarconcertulvaîncepe la ora 20.00.

 

Conform noilor norme publicate în Monitorul Oficial, la concerte pot participa persoane testate negativ (test PCR nu mai vechi de 72 de ore SAU test rapid nu mai vechi de 24 de ore), vaccinate sau care au trecut prin boală.

 

– Persoanele care nu au dorit să se vaccineze, care nu au apucat să se vaccineze, care nu au 10 zile de la rapel și persoanele minore vor avea posibilitatea, la intrare, de a se testa rapid, din salivă (fără variante invazive, fără teste din nas etc.). Testul va costa 30 de lei, iar rezultatul se va obține în 5 minute. Puteți face teste oriunde în altă parte, însă este nevoie să fie realizate într-un spațiu omologat care să vă elibereze dovada rezultatului negativ.

 

– Persoanele vaccinate sunt rugate să aibă asupra lor documentul doveditor (printat sau direct în telefon).

 

– Persoanele care au trecut prin boală sunt rugate să aibă biletul de externare, nu mai vechi de 90 de zile.

 

 – Minorii nu au nevoie de test. Doar bilet valid la concert.

 

 

Este interzis accesul cu:

 

– sticle;

– mâncare sau băuturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

Organizatorii nu vor stoca și nu vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

 

– Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.

 

Alexandru Andrieș este fără discuție cel mai creativ artist al ultimilor 35 de ani, lansând peste 80 de materiale discografice și susținând peste 3000 de concerte. Muzician, arhitect, poet, artist plastic, simbol al unei generațiiși mentor al următoarelorgenerații, Alexandru Andrieș este un artist unic, iar întâlnirile cu el devin evenimente de neuitat.

 

Alexandru Andrieș a declarat: „… iată cădupă o pauza destul de lunga [ pentru care nu avem nici o vina ] ajungem din nou la Quantic Club : concertul promis acum multă vreme se va întâmplaîn 10 iulie 2021 – pe scenă, alături de mine, vor fi MARIA IOANA MÎNTULESCU, BERTI BARBERA, CĂLIN GRIGORIU și SORIN ROMANESCU, iar sunetul va fi asigurat de VICTOR PANFILOV … abia așteptăm să ne reîntîlnim cu publicul de la Quantic, mereu ne-am simțit excelent aici și sînt sigur că la fel va fi și acum : pregătiți-vă pentru o seară frumoasă pe care o vom petrece împreuna – pe curînd!!!”

 

Link bilete – https://www.iabilet.ro/bilete-andries-din-nou-la-quantic-63601/

 

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro, si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, CafeDeko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, sediul librarieiLibmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3) , Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de plata SelfPay din toata tara.

 

Pretul unui bilet este de80 de lei.

 

Online pe www.iabilet.ro, putetiplati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara