Anathema revine în România în cadrul ARTmania Bucharest Blast

Anathema, una dintre cele mai cunoscute trupe britanice de experimental, alternative rock, revine la București în cadrul celui de-al doilea eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast.

Alături de ei, pe scenă vor urca francezii de la Alcest, pionierii subgenului muzical blackgaze. Show-ul va avea loc pe 24 octombrie 2017, de la ora 19:00, la Arenele Romane.

Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al ultimului album, „The Optimist”, care va fi lansat pe 9 iunie 2017, sub labelul Kscope Records. Noul disc a fost înregistrat în iarna anului trecut și este descris de trupă drept albumul care va dezvălui unele dintre cele mai întunecate, provocatoare și surprinzătoare piese compuse de Anathema până acum.

Frumusețea, intensitatea, drama, liniștea, speranța, trimiterile la o dimensiune extra-muzicală, elemente care au reprezentat laitmotivele călătoriei artistice parcurse de trupă de-a lungul timpului, capătă o nouă profunzime.

Întregul material discografic este, așa cum Daniel Cavanagh mărturisește, „o călătorie”. „Cântecele sunt nedeslușite. Nu există o cale corectă sau greșită de a le simți și de a le interpreta. Mesajul fiecărei melodii se va contura în funcție de persoana care le va asculta”, adaugă Daniel, subliniind dimensiunea cameleonică a noului album, ce păstrează ruta experimentală adoptată de trupă încă de la înființare.

 

Prima piesă extrasă de pe noul album, „Springfield”, poate fi ascultată pe următorul link: http://bit.ly/AnathemaSpringfield

Trupa franceză Alcest, înființată în 2000, este considerată fondatoarea unui nou subgen muzical, intitulat „blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic. Traseul artistic a început cu albumul „Le Secret” (2005), a continuat cu „Shelter” (2014) și a culminat cu cea mai recentă lansare „Kodama” (2016), cuvânt cu dublă semnificație în limba japoneză: „ecou” sau „copacul vieții”.

Biletele se găsesc deja în format electronic pe www.kompostor.ro, www.iabilet.ro, myticket.ro și www.eventim.ro și fizic, în magazinele din rețelele iabilet.ro, myticket.ro și Eventim, la următoarele prețuri:

  • Presale I, acces general (300 de bilete disponibile): 90 lei
  • Presale II, acces general (500 de bilete disponibile): 120 lei
  • Sale, acces general: 150 lei

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro