Ana Stanciulescu o dubleaza pe Quvenzhané Wallis in Annie

Ana Stanciulescu De la un concurs de talente, pe marile ecrane la doar 12 ani! Ana Stănciulescu o dublează pe Quvenzhané Wallis în Annie, din 26 decembrie în cinematografe

Comedia Annie, un muzical clasic, marca Broadway, care a încântat publicul generaţii întregi, vine pe marile ecrane într-o viziune nouă, contemporană, produsă de Columbia Pictures.

La doar 12 ani, Ana Stănciulescu are un palmares impresionant: premii la festivaluri internationale din Macedonia și Malta, premii naționale la concursuri precum Mamaia Copiilor, Ciuleandra sau Delfinul de Aur și numeroase apariții tv la emisiuni precum Next Star, Atenție, se cantă sau O dată-n viață.

Din 26 decembrie, Ana o dublează pe Quvenzhané Wallis, copilul minune al Hollywoodului, într-o aventură muzicală plină de învățăminte pentru toți cei implicate.

Quvenzhané Wallis (Beasts of the Southern Wild), nominalizată la premiul Oscar, joacă rolul lui Annie, un copil părăsit de părinţi, care se luptă să-şi croiască un drum în viaţa dură de pe străzile New York-ului, în anul 2014. Când era mică, ea a fost lăsată de către părinţi în grija lui Miss Hannigan (Cameron Diaz), o asistentă maternală rea şi lacomă, sub promisiunea că vor reveni s-o ia înapoi într-o bună zi. Dar soarta copilei se va schimba când bogatul candidat la primăria New York-ului, Will Stacks (Jamie Foxx) – sfatuit de adjuncta sa, Grace (Rose Byrne) şi de şmecherul său şef de campanie, Guy (Bobby Cannavale) – recurge la o stratagemă electorală, luând-o în grijă pe mica „orfană”. Stacks consideră că este îngerul ei păzitor, dar firea pozitivă a lui Annie şi încrederea sa în ziua de mâine ar putea să schimbe rolurile lor exact pe dos.

Annie3

În rolul titular al lui Annie, o putem vedea pe Quvenzhané Wallis, care a stabilit un record fiind cea mai tânără actriţă nominalizată la Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină. Talentul ei precoce a rămas în amintirea spectatorilor şi juriului odată cu interpretarea ei din Beasts of the Southern Wild. Totodată ea a cucerit inimile publicului apărând pe covorul roşu cu un zâmbet radios şi o poşetuţă în formă de căţel pufos. “E fantastică,” spune regizorul Will Gluck.

“E o actriţă autentică, iar de fiecare dată când îşi spune replicile sau cântă, ţi se topeşte inima după această fetiţă de zece ani care îţi vorbeşte din suflet. Când ne-am hotărât să facem filmul am spus clar că nu vrem un copil care e în stare să joace pe Broadway; vrem un copil care să simtă cu adevărat ceea ce spune prin cuvinte. Am avut noroc cu Quvenzhané care ştie să cânte, ştie să joace, e simpatică, dar mai mult ca orice, îţi face inima să tresalte când o vezi interpretând cu realism trăirile din film. Are abilitatea de a interpreta realist, iar asta se găseşte extrem de rar.”

Annie2

“Mi-a plăcut s-o interpretez pe Annie,” recunoaşte Wallis. “E curajoasă şi are tot timpul zâmbetul pe buze, indiferent ce surprize îi rezervă viaţa.”

Columbia Pictures prezintă în asociere cu Village Roadshow Pictures o producţie Overbrook Entertainment / Marcy Media Films / Olive Bridge Entertainment, filmul lui Will Gluck, Annie. Rolurile principale din film sunt interpretate de Jamie Foxx, Quvenzhané Wallis, Rose Byrne, Bobby Cannavale, Adewale Akinnuoye-Agbaje, David Zayas şi Cameron Diaz. Regia îi aparţine lui Will Gluck. Producătorii filmului sunt James Lassiter, Will Gluck, Jada Pinkett Smith & Will Smith, Caleeb Pinkett, Shawn “JAY Z” Carter, Laurence “Jay” Brown şi Tyran “Ty Ty” Smith.

Scenariul a fost scris de Will Gluck şi Aline Brosh McKenna, fiind inspirat după muzicalul “Annie”, scris de Thomas Meehan, având muzica compusă de Charles Strouse şi versurile de Martin Charnin şi după povestirea “Little Orphan Annie”.

Producătorii executivi sunt Celia Costas şi Alicia Emmrich. Directorul de imagine este Michael Grady.

Scenografia e asigurată de Marcia Hinds. Montajul îi aparţine Tiei Nolan, ACE. Designerul de costume este Renée Ehrlich Kalfus.

Producătorul muzical şi compozitorul este Greg Kurstin. Coordonatorul muzical este Matt Sullivan.

Trailer Annie:

[ot-video][/ot-video]

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

BON JOVI BECAUSE WE CAN – THE TOUR

Bon Jovi îşi va începe turneul european din 2013 pe 14 mai în Sofia, Bulgaria, pe Stadionul Naţional “Vasil Levski”. Eventul  “Because We Can – The Tour“ nu...

Sase dintr-o lovitura. Noi confirmari la Rockstadt Extreme Fest 2016

Inceput de an in forta pentru Rockstadt Extreme Fest, luna ianuarie avand pregatite sapte noi confirmari pentru festivalul din august: Borknagar (Norvegia), Destruction (Germania),...

Congresul de Medicină Dentară Transilvania, la editia a X-a

În această minunata toamnă clujeană, avem bucuria de a ne întâlni în cadrul unui eveniment ştiinţific şi de perfecţonare profesională mult aşteptat, Congresul de...

Adrian Naidin aduce Măiastra la Teatrul Național din București

O prețioasă reverență adusă Mariei Tănase, refrene ale ei, redefinite contemporan într-un excelent experiment acustic condus de violoncelistul Adrian Naidin, vor răsuna pe scena...

Biletele VIP si Categoria – I – la Queen Tribute sunt SOLD OUT!

Primele doua categorii de bilete la concertul Queen Tribute cu Joseph Lee Jackson, de la Hard Rock Cafe, 6 noiembrie, ora 22.00, sunt SOLD...