Alina Sorescu și Picii lu’Soreasca – spectacol sold out la Sala Palatului

“Copilaria e cel mai frumos paradis” a arătat Alina Sorescu alături de Picii lu’ Soreasca, sâmbătă seara, cu ocazia celui mai recent spectacol-concert susținut, cu casa închisă, pe scena Sălii Palatului. Coborâtă parcă din lumea basmelor, Alina Sorescu a orchestrat un show feeric, denumit sugestiv “Suflet de copil” în care micuții pe care îi inițiază în tainele muzicii și dansului și-au arătat “stofa” de viitoare vedete.

Plină până la refuz, cu spectatori de la 4 la 80 de ani, Sala Palatului a fost scăldată în lumini pastelate, învăluită în magia muzicii și prinsă de febra dansuluitimpde aproape 2 ore. Picii lu’ Soreasca au strălucit în decorul de poveste, au cântat cu tot sufletul și s-au întrecut în momente coregrafice perfect coordonate, alături de Zâna lor bună, Alina Sorescu, iar munca lor a fost răsplătită cu aplauze generoase, dar și cu cadouri oferite de Roovi.

Cei prezenți au plutit, de la mic la mare,pe aripile copilăriei, iar Sala Palatului s-a transformat într-un veritabil ring de dans. Micii spectatori au întâmpinat fiecare moment cu urale și au acompaniat-o pe Alina și pe Picii ei cu glasuri cristaline.

Cu mare entuziasm au fost salutați de public și invitații speciali: Cleopatra Stratan, Edward Sanda și Ana Beregoi.

La capitolul dans, publicul a fost cucerit de momentele spectaculoase oferite de Alexandra Ionel, campioană mondială la Acro Dance, de trupa  Piticu Dance Studio și de o pereche de tineri balerini, foarte gratioși, de la Dance Planet, pregătiți de Oana Ioniță.

Un moment cu totul special i-a revenit lui Darius Mabda, câstigătorul Românii au Talent 2022, care a impresionat ca de fiecare dată, cu versatilitatea mișcărilor.

Seara s-a încheiat în aplauze furtunoase şi ploaie de confetti, cu promisiunea unui nou eveniment dedicat celor mici, a cărui dată va fi anunțată în curând.

 

Actualitate

DARK TRANQUILLITY, MOONSPELL SI HIRAES ÎN QUANTIC

Am luat din nou parte la un mega concert in Quantic. De data aceasta, marca Rockstadt, concert care au...

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro