Afrika Bambaataa, regele electro funk-ului, pentru prima oara in Romania

Afrika BambaataaAfrika Bambaataa, regele electro funk-ului și cel care a condus la nașterea mișcării culturale numite Hip-Hop, vine pentru prima dată în România pe 29 Noiembrie într-un eveniment organizat de The Fresh la Atelierul de Producție.

O seară de Hip-Hop original, așa cum l-a întrevăzut Bambaataa de la începuturile sale, când oamenii se uneau sub sigla denumită chiar de Bambaataa pentru prima oară ”hip-hop”, ca mișcare culturală ce cuprindea breakdance, rapping, turntable, mixing sau graffiti. Sunetele sale s-au diversificat foarte mult, de la R & B la sunete africane, iar în cariera sa a evoluat și ca DJ fiind unul dintre primii dintre cei care au experimentat Breakbeat deejaying.

În deschiderea evenimentului urcă pe scenă tot o prezență iconică a începuturilor hip-hopului, de data aceasta românesc, R.A.C.L.A, vin în deschiderea concertului alături de Vlad Dobrescu și Deeproots.

Biletele se găsesc doar la intrare, în seara evenimentului, la prețul de 30 de lei. Show-ul va începe la ora 22:00, iar guestlist-ul este valabil până la ora 01:00.

DJ AFRIKA BAMBAATAA

http://www.zulunation.com/afrika.html

https://www.facebook.com/pages/Afrika-Bambaataa/103981189637303

https://soundcloud.com/afrika-bambaataa

http://www.rollingstone.com/music/artists/afrika-bambaataa/biography

 Afrika Bambaataa a pornit ca membru fondator al ”Savage Seven”, o bandă de cartier din Bronxdale Projects. Datorită creșterii explozive a bandei, mai târziu, a devenit cunoscut ca ”Black Spades” și a crescut la poziția de leader al diviziei. Totul s-a schimbat după ce artistul a călătorit în Africa, călătorie ce i-a schimbat principiile de viață și i-a acordat o adevărata perspectivă asupra modului de viață din comunitatea afro-americană. De aici Kevin Donovan, sub pseudonimul Afrika Bambaataa, se hotărăște să pună bazele fundației ”Universal Zulu Nation”(denumire inspirată dint-un film în care sunt prezentate luptele eroice ale unui trib african contra coloniștilor englezi), numită inițial ”Black Spades” care, în 1973, la înființare, își avea sediul într-un ghetou din Bronx. A devenit rapid o organizație internațională, care își propunea, la vremea respectivă, să popularizeze cultura hip-hop și milita pentru o alternativă pacifistă la nenumăratele conflicte care tulburau majoritatea cartierelor sărace ale New York-ului.

Artistul este astfel responsabil pentru dezvoltarea muzicii hip-hop. De fapt, este cel care a botezat acest curent, fiind liderul acestei culturi. doar indivizi care sa se exprime prin muzica, dans, graffiti, rap. Inspirat de DJ Kool Herc și Kool DJ Dee , și el a început să gazduiască petreceri hip-hop, începând cu 1977 . El a promis să folosească hip-hop-ul pentru a atrage copii răzvrătiți din bandele de stradă prin ”Universal Zulu Nation”. Printre membrii acestei organizații au fost DJ Red Alert, Jazzy Jay, și Whiz Kid, precum și Afrika Islam.

De la mijlocul anilor 1990, Bambaataa a revenit la rădăcinile sale electro, urmând colaborarea cu West Bam care a fost numit după el), pe albumul Dark Matter Moving at the Speed of Light împreună cu Gary Numan si multe alte nume. În 1998, el a produs un remix la “Planet Rock”, care combină elemente de muzică electro și house, numit “Planet Rock ’98,” care este privit ca un exemplu timpuriu al genului electro house. În anul 2000, Rage Against The Machine a făcut un cover al piesei “Renegades of Funk” pentru albumul lor, Renegades. În același an, Bambaataa a colaborat cu Leftfield la piesa “Afrika Shox”, primul single de pe Leftfield Rhythm and Stealth. “Afrika Shox” este, de asemenea, cunoscut din coloana sonoră a filmului Vanilla Sky.

În 2006, el a fost prezent pe albumul cântăreței britanice Jamelia,cu melodia numită “Do Me Right“, iar pe albumul lui Mekon, ”Some Thing Came Up”, cu piesa “D-Funktional“.

Bambaataa ca actor, a jucat diverse roluri de voice-over de pe Faux Kung. Bambaataa a fost unul dintre judecătorii celui de-al 6-lea Independent Music Awards pentru a sprijini cariera artiștilor independenți. La 27 septembrie 2007, este anunțat că Afrika Bambaataa a fost unul dintre cele nouă nominalizați pentru Rock and Roll Hall of Fame.

Afrika a fost numit visiting scholar la Universitatea Cornell. Artistul a donat cea mai mare colecție de vinil-uri, colecție care reprezintă o mare bucată din istoria hip-hop-ului. În ceea ce privește cunoștințele sale despre înregistrări, cu o colecție de peste 40.00 de vinil-uri a fost atât de profundă încât i-a adus porecla de Master of Records.

Privind în trecut la hitul “Rock Planet,” creat împreună cu Soul Sonic Force ce a revoluționat scena muzicală este de notat faptul că împreună cu Kool Herc, este universal recunoscut ca fiind unul dintre părinții de beatdigging și hip-hop.

LINEUP:

DJ AFRIKA BAMBAATAA

R.A.C.L.A.

Vlad Dobrescu

Deeproots

INTRARE:

30 lei

DETALII:

DATA: Vineri 29 Noiembrie 2013
ORA: 22:00

LOCATIE: Atelierul de Producție

ADRESA: Blvd. Splaiul Unirii, nr. 160

LINK EVENIMENT FACEBOOK:

https://www.facebook.com/events/171344913067086/

SPONSORI:

BALLANTINE’S – https://www.facebook.com/pages/Ballantines-Romania/281843021850935

GROLSCH – http://www.facebook.com/ExperimentalistRO

PARTENERI MEDIA:

 1Music Channel, Pegas, Anyplace, BestMusic.ro, Best-Event.ro, Beatfactor.ro, BeUnderground.ro, CooperativaUrbana.ro, djsets.ro, E-Girl.ro, Feeder.ro, GingerGroup, GetLokal, HipMag.ro, HipHopNews.ro, Highsound.ro, iConcert.ro, InOras.ro, Kudika.ro, InStilulMeu.ro, Mixtopia.ro, MusicAddict.ro, Metropotam.ro, Nights.ro,Orasulm.eu, Party People, Port.ro, RevistaAtelierul, RoEvents, Sofresh.ro, SZE.ro, Sapte Seri, Suburban.ro, Sekazone.ro, Tilllate, TheVandalList.com,The Party Tracker.ro, VICE.com/ro, Veioza Arte, Urban.ro, Zile și Nopti, Ziarul Ring

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro