Actorul Michael Clarke Duncan a murit la vârsta de 54 de ani

241573-Actorul american Michael Clarke Duncan, nominalizat la Oscar pentru rolul din filmul “Culoarul Morţii/ Green Mile” (1997), în care a interpretat un condamnat la moarte, a decedat luni, într-un spital din SUA, la mai puţin de opt săptămâni după ce a suferit un infarct, la vârsta de 54 de ani.

Michael Clarke Duncan a murit la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, a precizat logodnica sa, actriţa Omarosa Manigault, într-un comunicat emis de agentul de presă al actorului.

Artistul suferise un infarct pe 13 iulie, în urma căruia “nu şi-a revenit niciodată complet”, a spus agentul său de presă Joy Fehily.

Vocea profundă şi statura impunătoare l-au ajutat să aibă o prezenţă consistentă pe marele ecran. În tinereţe, Duncan a săpat şanţuri pentru o companie de gaze din Chicago, iar apoi s-a mutat la Los Angeles pentru a deveni actor.

A primit mai întâi câteva roluri mici, de bodyguard şi de recuperator de bani, în cinema şi televiziune, înainte de a primi un rol în superproducţia “Armageddon – Sfârşitul lumii?” din 1998.

A urmat un rol mult mai consistent în drama din universul penitenciarelor americane “Culoarul morţii/ Green Mile” (1999), în care a jucat alături de Tom Hanks. Duncan a interpretat în acest film rolul unui puşcăriaş, deţinător al unor puteri magice, din cauza cărora a fost condamnat la moarte pentru două crime pe care nu le-a comis.

Pentru performanţa din acest film, Michael Clarke Duncan a fost nominalizat la Oscar şi Globul de Aur.

S-a remarcat apoi în alte câteva pelicule de succes, precum “Planeta maimuţelor” (2001), “Regele Scorpion” (2002), “Daredevil” (2003) şi “Sin City” (2005). Duncan şi-a împrumutat vocea şi pentru un personaj din filmul de animaţie “Kung Fu Panda” (2008).

În 2012, actorul american a apărut în câteva episoade din serialul poliţist “The Finder”, produs şi difuzat de postul Fox.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro