VIŢA DE VIE lansează albumul ACUSTIC

acustic

VIŢA DE VIE lansează albumul ACUSTIC înainte de data oficială de 5 aprilie. Dacă nu mai aveţi răbdare până atunci, puteţi comanda materialul de pe iTunes Romania.

ACUSTIC este al optulea album din cariera băieţilor şi este primul care iese din tiparul cu care ne-au obişnuit până acum cei de la Viţa de vie. În locul pieselor energice şi gata să te ţină în mişcare câteva ore bune, vom avea piese liniştite, melodioase ce se îndreaptă mai mult către jazz sau clasic.

Privitor la noul album, Adrian Despot a declarat: “Am dezbrăcat melodiile vechi de hainele pe care le purtau şi am încercat să le decantez într-o formă cât mai apropiată de starea lor originară, cea de emoţie. Am scăzut volumul şi am crescut intensitatea. De acolo am construit, cu grijă şi abnegaţie, albumul Acustic. A ieşit exact aşa cum ni-l doream, simplu şi intens. În călătoria noastră am avut onoarea să fim însoţiţi de nişte muzicieni extraordinari. Mandela Gajol şi Mihai Ardelean, care sunt parte integrată a familiei şi proiectului VdV Acustic, apoi Răzvan Suma, Alexandrina, Florin Ochescu, Eugen Caminschi şi Raul Kusak. 

Şi aceasta este lista pieselor ce vor fi incluse pe album:

01. Ieri
02. Azi
03. Vino la mine
04. Liber
05. Basul si cu toba mare
06. Varza
07. Totata
08. Mori
09. Lasat pustiu
10. Iamma
11. Visele
12. Alunga tacerea
13. Ce conteaza

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro