“Early Man: Tare ca Piatra” dă startul campionatului dintre epoci, de azi, la cinema

Evoluția societăţii se transformă în cel mai amuzant sport pe echipe, atunci când oponenții sunt oamenii cavernelor pe de o parte și conducătorul luxuriantului oraș al bronzului pe de cealaltă, în aventura animată “Early Man: Tare ca Piatra” care are premiera pe marile ecrane din 16 februarie, în varianta dublată.

Plasată în timpuri preistorice, acțiunea animației urmărește povestea curajosului Dug, un adolescent atipic Epocii de Piatră care duce o viață liniștită şi monotonă ca parte dintr-un trib adorabil de naiv, condus de înțeleptul Bobnar.

În timp ce Dug visează la aventuri mărețe și vânători de mamuți, Bobnar e mulțumit că își poate hrăni familia cu iepuri capturaţi în apropierea locuinței. Cu toate acestea, pacea le este răpită în momentul în care teritoriul lor este invadat de un dușman cu arme nemaiîntâlnite: Lord Nooth și armata lui din Epoca Bronzului. Tiranul conducător explorează ținutul în căutare de metale și îi alungă pe oamenii cavernelor din căminul lor.

Întâmplător, Dug este capturat și ajunge în mijlocul unui oraș mult mai civilizat și evoluat, care i se pare terifiant. Tânărul este uimit de complexitatea construcțiilor, dar și de ciudatul obicei al locuitorilor de a se aduna pe un stadion uriaș, unde urmăresc un fel de spectacol tribal, cunoscut în zilele noastre sub denumirea de fotbal.

Ingenios și curajos, Dug pune la cale planul prin care își poate elibera locuința și provoacă echipa Real Bronzio, adică pe neinvinşii jucători ai orașului, la un meci decisiv de fotbal ca dovadă a conflictului suprem între civilizații.

Animația “Early Man: Tare ca Piatra” a intrat în producție în luna mai 2016 și a fost finalizată la sfârșitul anului 2017, iar regizorul filmului Nick Park mărturisește că realizarea unui astfel de proiect presupune o muncă titanică și are în spate o echipă uriașă. „Dacă la finalul zilei reușim să montăm trei secunde dintr-o scenă și ies bine, pentru noi reprezintă o mare realizare. A monta un minut din film într-o săptămână, în ceea ce privește o animație, acest lucru înseamnă un succes uriaș”, explică regizorul.

O producție realizată în studiourile Aardman, animația “Early Man: Tare ca Piatra” este distribuită în cinematografele din țară de către Vertical Entertainment, în premieră, din 16 februarie. Filmul este disponibil în 2D, dublat în limba română.

1 COMMENT

Comments are closed.

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro