“Bigfoot Junior” continuă aventurile renumitului său tată la cinema

Protagonist al multor povești și animații, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăța să fie tată și a ține pasul cu simpaticul și curiosul să fiu, Adam.

O animație distribuită de Vertical Entertainment, “Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din țară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.

Un visător incurabil, Adam habar nu are ce aventură uriaşă îl așteaptă! N-ar fi prima dată când viața lui este învăluită în mister, însă acum toate secretele sunt pe cale să fie descoperite. Băiatul a fost crescut doar de mama lui și nu a știut niciodată unde a dispărut tatăl său.

Însă în momentul în care a descoperit mai multe scrisori de la el, împreună cu adresa destinatarului, găsirea tatălui devine cea mai importantă misiune.

Curând va afla că pericolele care l-au ținut pe Bigfoot la distanță încă nu au dispărut, iar în misiunea celor doi vor intra și cele mai haioase animăluțe din pădure, un urs pe cât de fioros, pe atât de afectuos, precum și cel mai guraliv raton din pădure.

Povestea animației “Bigfoot Junior” a luat naștere în 2012 după o discuție detaşată între scenariștii Cal Brunker și Bob Barlen. „Eram în prima zi de vacanță și la prânzul la care ne propuseserăm să nu discutăm despre muncă, a apărut rapid întrebarea: „Dacă Bigfoot ar avea un copil?”

Până la finalul zilei, eram atât de încântați de noua idee și atât de implicați încât am început să scriem scenariul. Este incredibilă energia care apare în momentul în care ia naștere o idee atât de ofertantă.”, povestesc cu încântare cei doi scenarişti.

O producție nWave Pictures și StudioCanal, filmul animat “Bigfoot Junior” îi va cuceri atât pe copii cât și pe părinți cu o poveste plină de culoare și umor, care are premiera pe marile ecrane din 3 noiembrie.

1 COMMENT

Comments are closed.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro