Maria Răducanu și Maxim Belciug cântă la Iași și Suceava

În această săptămână, turneul Musica Poetica ajunge în Moldova, prilejuind publicului bucuria unei reîntâlniri live cu muzica atât de specială făcută de Maria Răducanu, poate cea mai tulburătoare voce românească de azi, împreună cu Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor.

Primul concert va avea loc marți, 17 octombrie 2017, cu începere de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Luceafărul din Iași (str. Grigore Ureche nr. 5), iar cel de-al doilea miercuri, 18 octombrie 2017, ora 19.00, la Suceava, fiind găzduit de Tetrul Municipal “Matei Vișniec” (str. Dragoș Vodă nr. 1).

O ocazie de neratat pentru cei aflați în zonă, cu atât mai mult cu cât intrarea este liberă, iar Maria Răducanu și Maxim Belciug ajung atât de rar în fața moldovenilor.

“Faptul că nu exist, oficial, în calitate de cântăreață face parte din destinul meu. O vreme a fost un complex, dar cu timpul devine o virtute. Ar fi teribilism să spun c-o cultiv. Dar nu-mi mai cer de mult scuze pentru lumea în care trăiesc”, spunea cândva Maria Răducanu, într-un interviu.

A cântat în multe țări, de pe 3 continente (Statele Unite, Franța, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Albania, Suedia, Ungaria, Polonia, Cehia, Italia, Luxemburg, Nigeria, Gabon), vocea sa unică fiind apreciată pentru modul uluitor în care reușește să atingă miezul lucrurilor, devenind universală, dincolo de idiomuri, stiluri sau mode.

Căci, așa cum scria Matei Florian undeva, “Maria Răducanu ştie să cânte tristeţea mai bine ca oricine altcineva, inflexiunile ei capătă parfumul deschiderii aceleia tipic ruseşti, intensitatea vibraţiei ei pare a fi totuna cu tânguirea, la fel cum armonia chitării lui Maxim Belciug poate fi atât de desăvârşită, încât să se confunde cu simplitatea şi curăţenia.”

Concertele fac parte din turneul Musica Poetica, pe care cei doi artiști îl au programat în cursul lunii octombrie în cadrul unui proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. La ambele evenimente, intrarea este liberă.

 

https://www.facebook.com/events/293712491112691

https://www.facebook.com/events/1508203819268643

 

 

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro