Andreea Bibiri, premiata, la Festivalul Național de Comedie, pentru rolul din spectacolul “O femeie singură”

Duminică, 15 octombrie, la decernarea premiilor Festivalului Național de Comedie de la Galați, actrița Andreea Bibiri a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Maria din spectacolul “O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame, produs de Teatrul de Artă București.

Pe 23 și 27 octombrie, spectacolul se joacă în cadrul Festivalului Național de Teatru, la București, în sala din strada Sfântul Ștefan nr. 21.

În luna august, pentru rolul din același spectacol, Andreea Bibiri a fost nominalizată la Premiul pentru cea mai bună actriță, la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice.

Spectacolul “O femeie singură” a avut premiera în toamna anului 2016, în cadrul Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe. Regia îi aparține lui Daniel Grigore-Simion, scenografia este semnată de Adrian Pitica, iar conceptul și grafica afișului îi aparțin Adelinei Pitica.

Despre textul celor doi dramaturgi italieni, motivație și provocare, regizorul Daniel Grigore-Simion afirma: “Provocarea mea personală a fost modul de abordare a personajului, a textului, a actriței și, evident, a publicului. Iar provocarea s-a numit sinceritate. Pentru că Maria, protagonista piesei lui Dario Fo și a lui Franca Rame, este cea mai sinceră persoană din lume, cea mai inocentă, naivă, cea mai caldă.

Maria întruchipează suma femeilor abuzate fizic, verbal sau non-verbal, este exponentul a 2000 de ani de ignoranță și nedreptate. Nu sunt neapărat un feminist, dar sunt adeptul egalității de șansă, al dreptului fiecăruia de a fi stăpân pe corpul și pe acțiunile sale.”

În ciuda poveștii – mai degrabă dramatică –, Andreea Bibiri spune că spectacolul “O femeie singură” descrețește bine frunțile, pentru că „textul este scris cu foarte mult umor și nu poți să nu ții cont de el – totuși e scris de Dario Fo care a fost un mare comedian. Eu m-am distrat foarte tare lucrându-l.”

În luna octombrie, spectacolul “O femeie singură” poate fi văzut la Teatrul de Artă București, în cadrul Festivalului Național de Teatru – 23 octombrie, orele 22.00 și 27 octombrie, orele 18.00, iar biletele sunt disponibile pe MyStage.ro.

1 COMMENT

Comments are closed.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro