Dorian Popa răpeşte inimile domnişoarelor în animaţia “Balerina”

Dorian Popa îşi împrumută din nou vocea unui personaj animat. Rolul său îi permite să impresioneze absolut toate tinerele dansatoare, numai în remarcabila animaţie “Balerina” care va avea premiera din 3 martie, în cinematografele din toată ţara.

Artistul Dorian Popa a declarat despre implicarea sa în dublajul animaţiei “Balerina” şi Rudolph, prim balerinul pe care îl interpretează în versiunea în limba română a animaţiei: ,,Am fost foarte încântat să am ocazia să dublez un personaj de desen animat, pentru că se întâmplă a doua oară în viaţa mea, iar prima experienţă a fost una foarte plăcută.

Înseamnă că a doua oară o să fie şi mai frumos. Acum ştiu despre ce este vorba, nu mai am emoţii şi o să o fac din tot sufletul, în plus că acum voi fi şi relaxat. Uite că rolul pe care l-am primit în ,,Balerina” s-a dovedit a fi şi un super personaj, pentru că nu ştiu cum se întâmplă, însă de fiecare dată dublez numai personaje care se cam potrivesc cu firea mea.

Trăsătura principală pe care o regăsesc şi la el, dar şi la mine este aroganţa. Îl văd ca fiind un tip drăguţ, galant, atent şi mai presus de toate un sportiv desăvârşit pentru că este un prim balerin.”, a concluzionat Dorian Popa.

Prințul fermecător în persoană, un bărbat în colanți mai atrăgător decât Gene Kelly, mai blond decât Robert Redford pe o parcelă cu floarea-soarelui, cu un zâmbet ca al lui Tom Cruise completat de un accent din stepe, Rudolph fură ochii tuturor. Votat Domnul Sexy în 1879 de brigada tutuurilor.

Rudolph Dimities Stanislaw Artiem Rankovsky Shumsky al Treilea. Și asta spune totul. Elegant, cultivat, plin de pasiune: cine îi poate rezista acestui Noureyev boboc, care se învârte ca un titirez, se zbenguie și face piruete? Félicie rămâne cu gura căscată, iar Victor încremenește. Lupta de cocoși pare pierdută de la început… dacă nu cumva pașii emboîté se vor produce chiar înainte de alunecare și cădere. Ar fi păcat, dar cine știe?

Animaţia 3D “Balerina” prezintă aventura lui Felicie, o tânără orfană care are o singură pasiune: dansul. Alături de Victor, cel mai bun prieten al său care îşi doreşte să devină un inventator renumit, pun la cale un plan extrem de îndrăzneţ pentru a fugi din orfelinat direct la Paris, Oraşul Luminilor şi al tuturor posibilităţilor.

Felicie va trebui să lupte mai mult ca niciodată, să se autodepăşească şi să înveţe din greşeli astfel încât să poată transforma în realitate cel mai nebunesc vis al său… Într-o bună zi va deveni cea mai graţioasă balerină de la Opera din Paris.

Distribuit de Freeman Entertainment, filmul 3D “Balerina” are premieră pe marile ecrane din România din 3 martie.

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro