Luna Amară lansează videoclipul “Aproape”

la-small-013

Trupa Luna Amară prezintă videoclipul piesei “Aproape” de pe albumul omonim lansat în această toamnă. Clipul, realizat de BlueCat Studio (Anya Dimitrov, Vladimir Ivanov), conține imagini din concertele de lansare de la București din 22 și 23 octombrie de la Clubul Țăranului.

Aproape surprinde, în imagini texturate și o editare ritmată, intimitatea și emoția cântării, așa cum se văd ele atât pe scenă cât și în fața ei. E un videoclip de stare, deschis și sincer, care lasă loc muzicii să scrie povestea – așa cum am încercat să facem și cu “Doar noi doi”. Aproape, ca piesă de această dată, e o încercare de a spune mult prin cuvinte simple și cât mai puține.

Are o naivitate asumată, aproape de joc, dar încearcă să vorbească despre un anume fel de “umbre” sau “văluri” în care oamenii se învelesc până când se confundă cu acestea. Ceea ce credem că suntem, și nu ceea ce suntem cu adevărat. Cheia poveștii e mirarea.” – Nick Făgădar

Luna amarăAproape (official video)

Albumul poate fi gasit in magazinele Carturesti, Humanitas, Muzica, precum si online pe eMag.ro si Getmusic.ro (http://smarturl.it/LunaAmaraAproape-gtm). Deasemenea, acesta poate fi ascultat sau descarcat în format digital de aici: https://UMR.lnk.to/LunaAmara-AproapePR

Turneul de promovare a noului album continuă în țară în următoarele date:

  • 9 decembrie, Arad, ABC
  • 10 decembrie, Sibiu, Oldies Pub
  • 16 decembrie, Cluj-Napoca, /Form Space – bilete în rețeaua ro
  • 17 decembrie, Râmnicu Vâlcea, Aby Stage Bar
  • 13 ianuarie, Constanța, Doors Club
  • 14 ianuarie, Galați, Daily Pub
  • 2 februarie, București, Hard Rock Cafe

digipack-printLuna Amară:
Nick Făgădar – chitară, voce
Mihnea Blidariu – chitară, voce, trompetă
Șerban Onțanu-Crăciun – chitară
Sorin Moraru – bass
Răzvan Ristea – tobe

Contact Luna Amara:

http://fb.com/lunaamaraband
www.luna-amara.ro

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro