Ce românce i-au atras atenţia lui Zucchero?

afis-zucchero

Zucchero vine să susţină două concerte în România pe 12 şi 14 noiembrie, primul fiind la Sala Polivalentă din Cluj, iar al doilea la Bucureşti, la Sala Palatului.

Cum artistul nu este străin de cultura noastră şi nici de divele care sunt recunoscute la nivel internaţional, artistul italian a mărturisit că sunt câteva nume care i-au atras atenţia: “În Italia este foarte cunoscută şi apreciată modelul român Mădălina Ghenea, bineînţeles că şi eu i-am observat frumuseţea, mai ales că este foarte prezentă în reclame şi pe panourile publicitare.

Nadia Comăneci rămâne un nume peste tot în lume şi un exemplu de putere şi determinare. De asemenea, şi Alexandra Stan este faimoasă în Italia, muzica ei este foarte ascultată de italieni”.

Părintele blues-ului italian a împlinit de curând 61 de ani, iar turneul “Black Cat” este cel mai frumos cadou pentru artist, prin care îşi promovează cel mai nou album lansat în martie 2016.

Biletele pentru cele două concerte din România pot fi cumpărate online de la toate marile agenţii de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului şi prin www.dieselevents.ro, cu un preţ între 78 şi 348 lei.

Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events şi promovat de HTag PR.

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Zucchero vine să susţină două concerte în România pe 12 şi 14 noiembrie, primul fiind la Sala Polivalentă din Cluj, iar al doilea la Bucureşti, la Sala Palatului.Ce românce i-au atras atenţia lui Zucchero?