“Legenda lui Tarzan” a răsunat în fruntea box office-ului românesc

Legenda lui Tarzan _3

După ce a cucerit jungla, “Legenda lui Tarzan” a luat cu asalt şi box office-ul românesc, unde a generat venituri în valoare de 866.631 lei.

Producţia Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow, cu Alexander Skarsgard în rolul legendarului personaj creat de Edgar Rice Burroughs, a fost vizionată în primele sale zile de lansare de 39.283 spectatori, devenind astfel filmul numărul unu în clasamentul încasărilor din acest weekend.

În film mai apar şi laureatul Premiului Oscar Samuel L. Jackson („Pulp Fiction” şi filmele „Căpitanul America”), Margot Robbie („Lupul de pe Wall Street” şi filmul ce va avea premiera în curând „Brigada sinucigaşilor”), nominalizatul la Premiul Oscar Djimon Hounsou („Diamantul sângeriu” şi „Gladiatorul”), câştigătorul Premiului Oscar Jim Broadbent („Iris”) şi de dublu laureatul Premiului Oscar Christoph Waltz („Ticăloşi fără glorie”, „Django dezlănţuit”).

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Trăieşte o viaţă liniştită şi luxoasă alături de soţia lui, Jane (Margot Robbie), în momentul în care este rugat să revină în Congo drept emisar al Parlamentului pentru o tranzacţie comercială.

Legenda lui Tarzan_6

Condus de lăcomie şi dorinţa de răzbunare, căpitanul belgian Leon Rom (Christoph Waltz) pune la cale un complot odios împotriva lui John, fără să ştie ce forţe este pe cale să dezlănţuie.

David Yates (ultimele patru filme „Harry Potter” şi „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”, care va avea premiera în curând) a regizat “Legenda lui Tarzan“, după un scenariu de Adam Cozad şi Craig Brewer, inspirat de o poveste de Brewer şi Cozad pornind de la povestirile despre Tarzan ale lui Edgar Rice Burroughs. Legendarul producător Jerry Weintraub („Viaţa mea cu Liberace” şi trilogia „Ocean’s”) a produs filmul împreună cu David Barron (filmele „Harry Potter”, „Cenuşăreasa”), Alan Riche („Lovitură de stânga”) şi Tony Ludwig („Starsky şi Hutch”). Susan Ekins, Nikolas Korda, Keith Goldbertg, David Yates, Mike Richardson şi Bruce Berman au fost producători executivi.

Echipa din spatele camerelor i-a inclus pe directorul de imagine Henry Braham („Busola de aur” şi „Gardienii galaxiei vol. 2”), scenograful laureat al Premiului Oscar Stuart Craig („Legături periculoase”, „Pacientul englez”, filmele „Harry Potter”), editorul Mark Day („Harry Potter şi Talismanele Morţii” – părţile 1 şi 2) şi creatoarea de costume Ruth Myers, nominalizată la Oscar („Emma”). Muzica este compusă de Rupert Gregson-Williams („Oameni mari şi fără minte”).

Legenda lui Tarzan” a fost filmat în studiourile Warner Bros., Leavesden, în Gabon, Africa, dar şi în locaţii din Italia şi Marea Britanie.

Warner Bros. Pictures, alături de Village Roadshow Pictures şi cu RatPac-Dune Entertainment, prezintă o producţie Jerry Weintraub, o producţie Riche-Ludwig şi Beaglepug, un film de David Yates, “Legenda lui Tarzan“.

Din 8 iulie, filmul poate fi urmărit în 3D, IMAX 3D şi 4DX, fiind distribuit în România de Freeman Entertainment.

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Pelicula "Legenda lui Tarzan" a fost vizionata în primele sale zile de lansare de 39.283 spectatori, devenind astfel filmul numărul unu în clasamentul încasărilor din acest weekend."Legenda lui Tarzan" a răsunat în fruntea box office-ului românesc