„Caravana filmului romanesc” ajunge la Calarasi

„Caravana filmului românesc” ajunge la Călăraşi, Primăria Municipiului Călăraşi, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită copii, tinerii şi publicul cinefil de toate vârstele la proiecţiile de film clasic românesc ce vor avea loc în perioada 8-10 mai a.c., la Sala de Spectacol „Barbu Ştirbei” a Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.

Afis Calarasi 8_10 maiProiecţiile vor avea loc în cadrul proiectului cultural-educaţional Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul. Prin secţiunea Cartea şi filmul, Caravana filmului românesc îşi continuă demersul cultural şi educaţional, adresându-se copiilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar, care vor avea ocazia de a se întâlni, prin intermediul peliculei, cu marile creaţii culturale româneşti, misiunea de bază a Caravanei fiind aceea de a contribui la apropierea tuturor copiilor şi tinerilor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc. Căci, aşa cum spunea Jean Cocteau – un film, nu este altceva decât „o scriere în Imagini”.  Aşadar, micuţii spectatori sunt invitaţi să vizioneze, alături de părinţi, bunici şi profesori, filme celebre, precum: „Mama”, regia: Elisabeta Bostan; „O noapte furtunoasă”, regia: Jean Georgescu; „De-aş fi Harap Alb”, regia: Ion Popescu Gopo; „Dumbrava minunată”, regia: Gheorghe Naghi; „Baltagul”, regia; Mircea Mureşan, „Cuibul de viespi”, regia: Horea Popescu, „Cei care plătesc cu viaţa”, regia: Şerban Marinescu şi „Neamul Şoimăreştilor”, regia: Mircea Drăgan.

„Caravana filmului românesc” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, iar în 2016, pentru al patrulea an consecutiv, va continua seria evenimentelor cultural-educative ce vor fi organizate în diferite localităţi din ţară. Următoarele oraşe pe traseul „Caravanei filmului românesc” din luna mai sunt: Zalău, Turda şi Bucureşti.

1 COMMENT

Comments are closed.

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro