Lansare album nou Razna în Ageless Club

La un an de la lansarea EP-ului “Plumb de Toamnă”, formaţia bucureşteana Razna pregăteşte lansarea primului său album complet, intitulat “Nuanţe de negru”.

Albumul este rezultatul muncii de peste un an, cea mai mare parte în studioul celebrului Cristi Gram, chitarist în formaţia Phoenix, prieten apropiat şi mentor al lui Pablo, solistul vocal şi compozitorul pieselor şi mesajului Razna.

Albumul conţine douăsprezece piese, incluzând melodii nou nouţe dar şi unele melodii deja consacrate, dar reînregistrate, reorchestrate şi masterizate la standarde profesionale.

Temele care se regăsesc în versurile formaţiei rămân consecvente, orientându-se pe două direcţii:

– cea exterioară, socială şi interpersonală, piesele respective atacând teme care ne afectează pe toţi, colectiv – reprimarea dreptului la exprimare, lipsa respectului autorităţilor pentru popoarele pe care le guvernează, reprimarea libertaţilor individuale;

– cea interioară, personală, unde sunt expuse şi explorate efectele pe care le au asupra individului viaţa în condiţiile vitrege menţionate, rezultatul fiind o stare perpetuă de spleen care nu se poate vindeca fără o mare schimbare generală.

Evenimentul de lansare va avea loc pe 20 decembrie 2012 în clubul bucureştean Ageless, la ora 20:00. Formaţia Razna va fi susţinută de bunii prieteni de la formaţiile Pseudonoise şi Apotheosis. Seara va continua cu o petrecere Razna în compania DJ-ului Victor Preoteasa, fost chitarist solo al formaţiei, rămas bun prieten şi colaborator.

Trupa s-a format în primăvara anului 2010, dar în formula actuală cântă din toamna aceluiaşi an. Razna este o trupă alternative ce abordează diferit muzica, combinând influenţe şi stiluri foarte variate.

Trupa Razna înseamnă: Pablo – voce, chitară, Radu – tobe, Gabi – chitară solo, Tzeava – chitară bass.

Primul material înregistrat de Razna – apare după mai mult de un an și jumătate de activitate, titlul de Best Romanian Alternative Rock Newcomer 2010 la Metalhead Awards, 15 concerte și crearea unei platforme online coerentă susținută de evenimentele live. Alături de Razna vor urca pe scenă membrii trupei Reborn.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro