9 nume noi în programul Sziget 2016

VBK_Kaiser Chiefs

Continuăm seria de anunțuri adăugând 9 nume noi în programul Sziget 2016. Insula Libertății a primit, anul trecut, premiul pentru cel mai bun line-up european, anul acesta intenționând să își păstreze titlul.

De data aceasta, se alătură artiștilor deja confirmați Manu Chao La Ventura, Hardwell, Kaiser Chiefs, Fidlar, Boys Noize, Dillon Francis, Movits!, Vinai și DJ Sliink. Fiți alături de noi, în perioada 10-17 august, la Budapesta.

Avem și numele celui care va închide ediția din acest an a festivalului: spectacolul final, din data de 16 august, va fi pe mâinile lui Hardwell! Manu ChaoLa Ventura vin cu binecunoscutele lor ritmuri de dans, pentru a se asigura că atmosfera de la scena principală este una incendiară. În plus, pe scenele de la Sziget 2016 îi vom regăsi și pe Kaiser Chiefs, Fidlar, Boys Noize, Dillon Francis, Movits!, Vinai și DJ Sliink.

Sziget Festival își va deschide porțile în luna august și se așteaptă să găzduiască vizitatori din peste 90 de țări. Cei interesați sunt sfătuiți să se grăbească căci biletele se vând cu repeziciune – spre exemplu, abonamentele pentru 5 zile sunt deja epuizate; mai sunt disponibile abonamente pentru 7 zile și bilete zilnice. Opțiunile de cazare pot fi găsite aici: http://szigetfestival.ro/cazare

VBK_FIDLARReamintim că artiști solo, dueturi sau trupe cu maxim 3 membri se pot înscrie, până la 31 martie, în cadrul Campfire – detalii, aici: http://campfire.szigetfestival.ro

Numele confirmate până acum (în ordine alfabetică):

Aurora

Bastille

Bloc Party

Boys Noize

Bring Me The Horizon

Bullet For My Valentine

Crystal Castles

CHVRCHES

Datsik

David Guetta

Dillon Francis

Dyro

Excision

FIDLAR

JAIN

Jake Bugg

Jess Glynne

John Newman

Hardwell

Kaiser Chiefs

K.I.Z.

Kodaline

Kovacs

M83

Manu Chao La Ventura

Molotov

Movits!

Muse

Naughty Boy

Nicky Romero

Noel Gallagher

Oscar and the Wolf

Parkway Drive

Parov Stelar

Rico & Sticks

Róisín Murphy

SIA

Sigur Rós

DJ Sliink

Sum 41

The Last Shadow Puppets

The Lumineers

The Neighbourhood

Tourist

Travis Scott

Unkle (live)

Vinai

Wilkinson (live)

Years & Years

 

 

 

 

Mai multe detalii despre program, în perioada următoare.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Continuăm seria de anunțuri adăugând 9 nume noi în programul Sziget 2016. 9 nume noi în programul Sziget 2016