Celelalte cuvinte@ La scriitori, Targoviste

Trupa-legendă a rock-ului românesc se întoarce la Târgoviște

Sâmbătă 15 decembrie, trupa-legendă a rock-ului românesc va susține un
concert extraordinar în clubul “La Scriitori” din Târgoviște. Evenimentul face parte
dintr-o suită de concerte pe scenele de club din mai multe orașe ale țării.

Capitala seculară a Țării Românești nu putea lipsi din lista orașelor în care
trupa Celelalte Cuvinte va cânta în acest sezon. După succesul înregistrat cu ocazia
concertului de anul trecut, când publicul a întâmpinat cu o extraordinară căldură
legendara trupă rock, aceasta s-a îndrăgostit iremediabil de Târgoviște și promite să
răsplătească și de această dată fidelitatea fanilor din acest oraș.

În plus, alegerea momentului revenirii în Târgoviște nu este deloc una
întâmplătoare. Cei mai vechi fani ai trupei știu că pe la jumătatea lui decembrie, însă
cu 31 de ani în urmă, Celelalte Cuvinte susținea la Casa de Cultură a Studenților din
Timișoara, un concert ce a intrat în istorie și a fost considerat de atunci, actul oficial
de naștere a trupei. Acum, la mai mult de trei decenii de la momentul respectiv, trupa
se înfățișează publicului dâmbovițean pentru a sărbători cum se cuvinte această zi.

Concertul din Târgoviște survine spectacolelor pe care trupa le va susține
în lunile noiembrie și decembrie în Timișoara, Arad și București. Astfel, pe 15
noiembrie, Celelalte Cuvinte cântă în Setup & Venue din Timișoara, iar în ziua
imediat următoare, pe 16 noiembrie, în Club Flex din Arad. Aproape o lună mai
târziu, pe 14 decembrie, Celelalte Cuvinte cântă în Chaos Venue din București.
Biletele pentru concertul din clubul La Scriitori vor costa 20 de lei și se vor
putea achiziționa de la intrare.

Celelalte Cuvinte își invită fanii și iubitorii muzicii rock la concerte având de
partea sa o tehnică instrumentală desăvârșită, măiestria câștigată în cele peste trei
decenii de activitate neîntreruptă și piesele de pe cele opt albume de studio. Printre
melodiile care nu au cum să lipsească dintr-un concert Celelalte Cuvinte se numără
Iarbă prin păr, Dacă vrei, Armaghedon, Zmeie și fabuloasa lucrare rock Oglinda.

Celelalte Cuvinte înseamnă Călin Pop (voce, chitară), Marcel Breazu (chitară
bas), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi) și Ovidiu Roșu (sunet).

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro