Ryan Reynolds sfidează moartea în ,,Self/less: Transfer de viaţă”

După ce a demonstrat lumii întregi că poate interpreta orice partitură, Ryan Reynolds cunoaşte nemurirea prin intermediul rolului său din filmul Self/less: Transfer de viaţă, care va avea premiera în cinematografele din România pe 7 august, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Cu Ryan Reynold, Ben Kingsley şi Matthew Goode în rolurile principale, Self/less: Transfer de viaţă prezintă un subiect care dintotdeauna a fascinat omenirea şi pune un pret pe efectele secundare ale nemuririi.

Cu o cariera în actorie începută la doar 13 ani, Ryan Reynolds consideră că subiectul filmului este unul dintre motivele care i-au influenţat decizia de a accepta rolul din Self/less: Transfer de viaţă: „Cred că fiecare iubitor de film este atras atunci când o dorinţă devine o parte cheie a unui film. Prelungirea vieţii, înşelarea morţii – dacă şi acolo unde resursele necesare există, un astfel de gen de ştiinţă nu pare foarte departe.

Copy of S_10749_R_CROP

Îmi place să joc personaje care au în faţă alegeri morale, iar personajul Damian este foarte interesant, pentru că are o anume flexibilitate morală. Publicul se va întreba dacă ar putea face aşa ceva. Self/less: Transfer de viaţă te provoacă.

În regia lui Tarsem Singh (The Cell, The Fall, Immortals), povestea filmului Self/less: Transfer de viaţă îl aduce în prim plan pe multimilionarul om de afaceri Damian Hale care a fost foarte mult timp în centrul universului, folosidu-se de puterea sa după bunul plac. După ce află că are cancer, acesta acceptă să se supună unei proceduri medicale revoluţionare, menite să îi readucă tinereţea.

Damian îşi înscenează moartea şi începe o nouă viaţă,  departe de cunoscuţi, după ce conştiinţa sa este transferată cu succes în corpul unui bărbat mai tânăr (Ryan Reynolds). Însă există oameni care nu ar permite niciodată ca imperfecţiunile procedurii să devină cunoscute, aşadar vieţile lui şi ale celor din jur sunt în mare pericol.

Din 7 august, Ryan Reynolds şi Ben Kingsley se luptă cu efectele secundare ale nemuririi contra cost în Self/less: Transfer de viaţă.

Sa vedem si trailer-ul filmului Self/less: Transfer de viaţă (2015)

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

După ce a demonstrat ca poate interpreta orice rol. Ryan Reynolds cunoaşte nemurirea prin intermediul personajului din filmul Self/Less: Transfer de viaţă.Ryan Reynolds sfidează moartea în ,,Self/less: Transfer de viaţă”