Smiley si Alex Velea sunt de profesie pepenari în comedia #SELFIE

selfie 12Au colaborat de multe ori pe plan muzical și chiar în viața de zi cu zi îi leagă o frumoasă prietenie. Din 9 mai, Smiley și Alex Velea sunt extrem de convingători în pielea unor pepenari gay, în comedia #SELFIE.

,,Îmi plac mult personajele astea tâmpite, de coloratură. Mai ales când am aflat că trebuie să fac un cuplu cu Alex. Noi ne distrăm şi ne place să facem personaje, să nu ne luăm în serios, să facem mişto unii de alţii. Îmi place să joc personaje mici în filme mari.  Am avut o singură zi de filmare şi ne-am distrat foarte tare. Am mâncat şi pepeni, am exagerat un pic pe alocuri. Am râs cu restul echipei, noi fiind un „cuplu de lesbiene”.

Foarte talentaţi actorii, mă bucur că este un film cu oameni tineri, despre oameni tineri. ”, a declarat Smiley despre experiența filmărilor pentru comedia #SELFIE.

Alex Velea s-a simțit și el cel puțin la fel de bine pe set, unde s-a ținut numai de glume în timpul pauzelor: ,,Noi ne-am distrat foarte tare la filmări. Era foarte cald. La un moment dat mi-am luat o vestă de poliţist şi încercam să dirijez circulaţia. Unii chiar m-au crezut”.

În evoluția personajelor din comedia #SELFIE, Smiley și Alex Velea au o intervenție importantă, devenind salvatorii tinerilor, într-un moment în care norocul părea să-i fi părăsit definitiv.

În regia Cristinei Iacob, #SELFIE spune povestea a trei absolvente de liceu, pentru care marea aventură a vieții lor începe cu o escapadă la mare. În loc să stea acasă și să învețe pentru BAC, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) și Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele 2 zile dinainte de examenul maturității, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecințe. Vor libertate, adrenalină și dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.

Selfie (10)

Alături de Smiley și Alex Velea vor fi prezenți pe marile ecrane, în interpretarea rolurilor principale din #SELFIE: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan și Alexandru Călin. Lor le vor da replica actori consacrați precum: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase și Florin Călinescu, care vor da naștere unor personaje pe cât de complexe, pe atât de savuroase.

O comedie cu și despre tineri, #SELFIE va avea premiera pe 9 mai în cinematografele din toată țara. Filmul este o producție MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România și ZAZU Film, distribuită în cinematografe de ZAZU Film.

1 COMMENT

Comments are closed.

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro