La cererea publicului, al doilea spectacol aniversar Constantin Enceanu

la-cererea-publicului-doua-reprezentatii-constantin-enceanuSala Palatului, vineri, 28 martie și sâmbătă, 29 martie, ora 19.30

La cererea publicului, spectacolul aniversar „Stai cu mine, omule, să-ți cânt va avea loc și sâmbătă, 29 martie.

Din respect pentru publicul care ne-a cerut insistent acest concert, am hotărât împreună cu artiștii din distribuție, colegii mei, să facem un efort și să suținem spectacolul și sâmbătă, 29 martie. Am primit multe cereri în acest sens, mai ales de la publicul care nu locuiește în București. Vă așteptăm, dragii noștri, împreună cu toată familia, la acest spectacol-sărbătoare la care vor participa artiști iubiți și valoroși.”, a declarat Constantin Enceanu.

Evenimentul marchează aniversarea a 25 de ani de la debutul unuia dintre cei mai de succes interpreţi de muzică populară, Constantin Enceanu și este un adevărat regal al scenei românești, la care vor participa: Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Stela Popescu, Corina Chiriac, Mariana Ionescu Căpitănescu, Steliana Sima, Gelu Voicu, Dinu Iancu Sălăjeanu, Ionuţ Fulea, Mariana Deac, Cornelia și Lupu Rednic, cu participarea extraordinară a Orchestrei „Lăutarii” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Invitați în spectacol: Taraful Cleante și Dana Matei. Amfitrioana evenimentului va fi îndrăgita prezentatoare TV Iuliana Tudor, iar regia artistică este semnată de Elise Stan.

Vineri, 28 martie și sâmbătă, 29 martie, la Sala Palatului, de la ora 19.30, sunteţi aşteptaţi la un spectacol-sărbătoare, menit a vă umple inimile de bucurie!

Biletele se găsesc la Sala Palatului, pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, www.biletoo.ro, www.bilet.ro, www.iabilet.ro si in magazinele partenere. În funcție de categorie, prețul unui bilet este de: 130 de lei categoria VIP, 90 de lei categoria I și 70 de lei categoria a II-a.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro