ALMOST (aproape) deschide stagiunea Teatrului În Culise

piesa-de-teatru-almostTeatrul În Culise deschide stagiunea 2013-2014 cu un spectacol care îi aduce pe scenă pe absolvenții UNATC din 2013 – Almost (aproape)”

”Almost (aproape)”, câștigător al premiului pentru cel mai bun spectacol în cadrul festivalului-concurs Zilele Teatrului Studențesc*, se va juca în premieră Duminică, 1 Septembrie, începând cu ora 20:00.

”Almost (aproape)” – întotdeauna te afli aproape de a ți se întâmpla ceva. Și pentru că dragostea este subiectul preferat al scriitorilor am putea spune că ești mereu în preajma unei îndrăgostiri. Aceasta se produce fără preaviz, în cele mai ciudate locuri și în cele mai inadecvate momente. Iar stângăciile de la început, deseori stânjenitoare și inoportune, reprezintă o sursă inepuizabilă de amuzament pentru noi, privitorii. ”Almost (aproape)” este povestea începuturilor sau a sfârșiturilor unor relații de dragoste privite printr-un filtru plin de umor.

„Almost (aproape)” este un proiect UNATC, coordonat de Lector Univ. Dr. Andreea Vulpe, realizat pe baza textului scris de John Cariani și tradus de Cristi Juncu. Îi veți putea aplauda pe Cătălin Jugravu, Alex Mustătea, Vladimir Albu, Andrei Cătălin Andrei, Octavian Costîn, Irina Antonie, Francesca Leonte, Mădălina Craiu, Lorena Luchian, Ilona Brezoianu și Anca Markos. Scenografia spectacolului este realizată de Dan Titza.

Piesa lui John Cariani, ”Aproape” (”Almost”) este, pentru orice student la actorie, o adevărată mană cerească. Totul – structura personajelor, replicile (foarte bună traducerea lui Cristi Juncu), situațiile – concură la coagularea unui spectacol bun, cu performanțe actoricești demne de luat aminte. Textul captivant, plin de haz, interpretat cu mult talent, a plasat spectacolul studenților de la UNATC (coordonator proiect: Andreea Vulpe) printre cele mai bune din Festivalul Teatrului Studențesc În Culise“.
Titlul piesei, ”Almost”, nu înseamnă apropiere concretă, fizică, ci iminența unui eveniment. În cazul nostru – o îndrăgostire/re-îndrăgostire gata, gata să se producă. În orășelul absent de pe hartă, aflat cumva în afara spațiului și timpului, se leagă și se dezleagă cupluri. Glory (Irina Antonie) vine cu cortul în Almost pentru a privi aurora boreală și a-și vindeca, astfel, inima zdrobită la propriu. East cel ursuz (Alex Mustățea) se oferă să i-o repare.
Pete (Cătălin Jugravu) o așteaptă pe Ginette (Anca Markos), care va veni cândva. Sau, poate, nu. Jimmy (Vladimir Albu) o pierde pe Sandrine (Francesca Leonte),  dar paguba nu-i prea mare, pentru că el, în taină, visează o mare iubire cu Aliena (Anca Markos). Lendall (Octavian Costîn) și Gayle (Lorena Luchian) sunt hârșiți într-o relație de peste un deceniu. Steve (Cătălin Andrei) și Marvalyn (Mădălina Craiu) inițiază un început de tandrețe, în urma unor lovituri cu scândura de călcat. Dave (Cătălin Jugravu) încearcă să-i facă o declarație de dragoste Rhondei (Ilona Brezoianu) prin intermediul unui tablou pointilist.”(Gabriela Hurezean – Revista Muze și Arme http://muzesiarme.ro)

Duminică, 1 Septembrie, ora 20:00, vă așteptăm să fiți și voi APROAPE de noi și vă garantăm că veți avea parte de o surpriză plăcută: un spectacol plin de haz și niște actori proaspeți foarte talentați.
Rezervările se fac la 021.320.20.59/0732.026.762 sau online pe www.inculise.ro.
Mulțumim pentru susținere partenerilor: Șapte Seri, TvCity, Teatral.ro, Zile și Nopți, Orașum Meu, Ziarul Metropolis, Pelipscani.ro, România Liberă, Metropotam,ro, RoEvents, Calendar Evenimente, Port.ro, ArtWe, Modernism, ArtActMagazine, Anyplace.ro, IQool.

*În cadrul festivalului-concurs Zilele Teatrului Studențesc premiul pentru cel mai bun spectacol a câştigat un loc în stagiunea Teatrului În Culise (12 reprezentaţii) şi a fost acordat spectacolului „Aproape” (un proiect UNATC, coordonat de Lector Univ. Dr. Andreea Vulpe) .

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro