“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korchsolist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul „Caruso” – un spectacol dedicat eternului feminin şi inspirat de vocile legendare ale ale lumii lirice. 

Tenorul Ștefan von Korch, coordonator artistic Musical Extravaganza, spune: „În luna martie, vă invităm să celebrăm împreună femeia şi feminitate, aşa cum a fost Ea portretizată în istoria operei, de vocile de legendă. Concertul este un omagiu adus frumuseții feminine, dar şi artei interpretative şi muzicalităţii în subtilitatea şi profunzimea ei.”

https://youtu.be/debg8qovbAg?si=RS9m6s-2VsQZmmxb

Programul reunește cele mai îndrăgite pagini dedicate muzelor din repertoriul liric italian, o călătorie muzicală ce pornește de la aria de operă și se împlinește în farmecul melodiilor napolitane, aducând în fața publicului emoția, pasiunea și strălucirea „Bel Canto-ului,” într-un eveniment dedicat celor care iubesc muzica şi  poveştile ei nespuse.

Elaborat pentru melomani înflăcăraţi, „Caruso” va fi o seară de sublim şi în care tenorul Ştefan von Korch va opri timpul cu vocea sa în instantanee sonore de nespusă puritate şi nobleţe, iar baritonul Adrian Mărcan va îmbogăţi registrul spectacolului cu arii pline de pasiune, iar impreună vor dezvălui spiritul ludic şi spumos al canzonetei şi tarantellei. La pian va acompania Marius Groza.

Biletele sunt disponibile pe Ticketstore.roBiletlateatru.roStartickets.roDynamicticket.ro şi la casa de bilete a Teatrului Tănase.

Stagiunea Musical Extravaganza continuă apoi cu:

„Vivo per lei” – 22 februarie – Filarmonica Sibiu

Je T’Aime” – 24 februarie – Palatul Cultural Buftea

Vivo per lei” – 5 martie – Filarmonica Targu Mureş

„Vivo per lei” – 6 martie – Centrul Cultural „Ion Manu” – Otopeni

Caruso” – 13 martie – Teatrul Tănase

Armonii sacre” – 1 aprilie Sala Dalles

Olé, Torero!” – 20 aprilie – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Dunărea Albastră” – 15 mai – Teatrul de Revistă Constantin Tănase

Arrivereci, Roma!” – 3 iunie – Sala Dalles

Carmina Burana” –  *prima lucrare integrală din stagiune* – 17 iulie 2026 – Grădina de Vară Herăstrău

Duelul Tenorilor” – 6 august – Grădina de Vară Herăstrău

Nessun Dorma” – 14 septembrie – Teatrul Naţional – Sala Studio

Christmas Extravaganza” – 16 decembrie – Sala Dalles

DESPRE SOLIŞTI

 ** Ştefan von Korch – Tenor, solist gazdă  **

 Tenorul Ştefan von Korch este lunar apreciat de public în postura de solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural derulat în capitală, cu extensii şi pe scenele din Braşov, Piteşti, Sibiu, Craiova şi Târgu Mureş.

 Cu o prezenţă dinamică în viaţa culturală naţională şi nu numai, Ştefan von Korch a fost deja prezent de la început de an pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la Filarmonica Braşov şi pe scena Operei Naţionale din Iaşi în „Văduva veselă 2.0,” în regia lui Andrei Şerban.

În 2025 a fost singurul solist român în concertele  de mare tradiţie “Los Tres Tenores, ” din America Centrală, alături de solişti din Spania şi Honduras, a debutat la Ateneul Român în “Concert la Curtea Imperială,” a deschis stagiunea Filarmonicii Arad cu “Carmina Burana”, lucrarea sa „semnătură,” în care a şi început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania .

Este vocea inconfundabilă  pentru linia de tenor din Carmina  Burana – un pasaj aflat la limita capacităţilor vocii masculine, prin a cărui interpretare navighează cu o ușurință debordantă. Graţie manierei de interpretare  acestei lucrări a fost invitat în peste 40 de spectacole de Carmina Burana, în  Filarmonicile şi Instituţiile de cultură din ţară, dar şi peste hotare, în 2024 revenindu-i onoarea de deschide Festivalul Palermo Classica în această lucrare, cu o apariție aclamată în presa din peninsulă şi din România deopotrivă.

 Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei” şi „Falstaff,” dar şi de premiera naţională a operei “I Puritani,” de Vicenzo Belinni, una din cele mai înalte partituri scrise pentru voce masculină.

 Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara.

 În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.

 A bucurat publicul cu vocea sa în 3 premiere naţionale: “I Puritani” şi “La Sonnambula,” ambele de Vicenzo Bellini, lucrarea vocal-simfonică “Messa di Gloria” de Rossini, dar şi în premiera europeană “Traiano in Dacia.”

 În decursul vremii a interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: “Rigoletto”, “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul Dragostei”, “Don Pasquale”, pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi este o prezenţă constantă pe scenele filarmonicilor naţionale, “Requiemul” de Mozart, „Oratoriul de Crăciun” de Bach şi „Longesangt” de Mendelssohn.

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Auditoriumul din Zaragoza, Palatul Steri din Palermo, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.

Despre stagiunea Musical Extravaganza

Concertele au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele.  Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Prima stagiune Musical Extravaganza, derulată sub îndrumarea artistică a tenorului Ştefan von Korch, a inclus peste 20 concerte de succes, in care au încântat publicul, împreună cu solistul amfitrion: soprana Cristina Maria Oltean, soprana Daniela Bucşan, tenorul Alin Stoica,  baritonii Adrian Mărcan, Lucian Petrean şi Fang Shuang, pianistul Alexandru Burcă, acordeonistul Emy Drăgoi, pianista Bogdana Cocîrlea, Orchestra Filarmonicii Piteşti şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – în formula de salon.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro