Premieră „Frumosul indiferent & Vocea Umană” pe 19 Iunie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” propune publicului o nouă experienţă plină de rafinament:  „Frumosul indiferent” şi „Vocea umană” de Jean Cocteau vor fi prezentate, în premieră,  într-o dramaturgie comună, ce propune publicului virtuozitatea și versatilitatea artistică a sopranei Oana Șerban, care va interpreta ambele roluri. Partenerul ei este balerinul Marian Chirazi, a cărui personalitate artistică și expresivitate corporală adaugă o dimensiune specială rolului său tăcut, prin mișcare și dans.

Radu Petrovici, regizor al spectacolului şi Manager TNOMID spune: «Aducem în faţa publicului un spectacol cu totul neobișnuit ce îmbină teatrul, baletul și opera, portretizând în două acte povestea unei despărțiri. Jean Cocteau este autorul ambelor piese de teatru, Francis Poulenc a transformat în operă „Vocea umană” pentru soprana Denise Duval, Edith Piaf a fost protagonista premierei piesei „Frumosul indiferent,” iar acum soprana Oana Maria Șerban va interpreta ambele roluri, într-o adevărată reflexie asupra iubirii și relațiilor dintre oameni.» 

Cele două momente ale serii se completează reciproc într-un joc al contrastelor: tăcerea impenetrabilă a bărbatului din Frumosul indiferent devine contrapunctul discursului muzical intens din Vocea umană. De la teatralitatea seacă a unei camere împărțite în doi străini, la intimitatea unei convorbiri telefonice care se desfășoară sub ochii noștri, spectacolul urmărește anatomia destrămării unei iubiri, prin două limbaje scenice diferite, dar convergente.
Montarea propune o estetică vizuală unificatoare, cu un decor minimalist și atmosferă cinematografică, în care lumina, sunetul și gestul construiesc un spațiu emoțional tulburător. În această economie de mijloace, intensitatea vine din interior – din voce, privire și prezență – conturând o experiență scenică densă și emoționantă.

Distribuție:
Femeia: Oana Șerban
Bărbatul: Marian Chirazi

Regia: Radu Petrovici

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2025-2026 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro,

şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.roBiletlateatru.roStartickets.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro