IRIS Nelu Dumitrescu a lansat single-ul “TIMP”

Al doilea extras single de pe viitorul material discografic al trupei IRIS Nelu Dumitrescu se numește „Timp”. Compoziția noii melodii este semnată de membrii trupei, iar versurile sunt scrise de Eliza Manda.

Timp vine ca o continuare a single-ului Ergomaniac și reprezintă îndemnul membrilor trupei către toți oamenii de a trăi aici și acum.

“Zilnic alergăm după următorul proiect, următorul vis, următorul job, următorul…următorul… Sau ne lăsăm prinși în capcana trecutului și toată energia noastră se focusează pe momente ce nu mai pot fi schimbate sau retrăite. Nu suntem ancorați în prezent și pierdem clipe prețioase, clipe ce nu se vor mai întoarce. Trebuie să găsim un echilibru între cele trei dimensiuni temporale (trecut – prezent – viitor) și să nu uităm că timpul real este cel de acum.” – Eliza Manda, autoarea versurilor piesei Timp.

“Sperăm ca publicul să fie cu adevărat surprins când va asculta pentru prima dată acest nou single. Mi-am provocat colegii să abordăm noi influențe, iar rezultatul zic eu că este incredibil. Cu siguranță Timp va fi una dintre piesele care vor ieși în evidență de pe viitorul nostru album. Ne-am bucura dacă mesajul piesei va ajunge cu adevărat la urechile publicului, iar oamenii vor aprecia într-un alt mod prezentul.” – a declarat Nelu Dumitrescu, membru fondator și liderul trupei IRIS.

Nelu DumitrescuNuțu Olteanu, Relu Marin, Cristi Dumitrescu, Costi SanduMatei Cioca și Tibi Duțu, cu toții și-au pus amprenta asupra acestei noi melodii.

Fiul lui Nelu, Cristi Dumitrescu a acoperit anumite porțiuni de percuție din single-ul Timp și, mai mult decât atât, tot el s-a ocupat și de înregistrarea, orchestrarea și mixarea piesei.

Noua melodie a trupei IRIS Nelu Dumitrescu, Timp, poate fi asultată aici: https://youtu.be/yruMLOhtb_M

Download/streaming link: https://iris-neludumitrescu.lnk.to/TimpID

 

TIMP

Muzica: trupa IRIS Nelu Dumitrescu
Versuri: Eliza Manda
Orchestratori: Nelu Dumitrescu, Relu Marin, Matei Cioca, Cristi Dumitrescu
Mix/master: Cristi Dumitrescu

Video: Valentin Dragomir

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro