Paula Hriscu – concerte la Biserici

În ultima perioadă am avut bucuria și onoarea de a face parte din proiectul “Spiritualitate românească prin cuvânt și cânt” ediția I, proiect minunat îndrumat de către părintele și artistul Marius Ciprian Pop și de către părintele Vasile Soporan, cărora le mulțumesc pentru încrederea pe care au avut-o în mine!”, spune Paula Hriscu, artista care și-a lansat primul album „Nu-i bai că-s micuță!” exact înainte de pandemie, printr-un spectacol excepțional la care au fost prezenți artiști de renume ai folclorului și peste 3000 de spectatori.

Dacă în perioada carantinei, frumoasa artistă a pregătit piese noi, imediat ce spectacolele în aer liber au fost permise, Paula a participat la cateva evenimente de gen prin Ardeal. In cadrul acestui proiect, fiecare spectacol a avut loc în diferite locații, la Biserici: „A fost sublim de frumos și cu emoții puternice, pe care m-am bucurat că le trăiesc. Începând de la slujbă, unde părinții Marius Ciprian Pop și Vasile Soporan au slujit și au creat o atmosferă divină și înălțatoare… Pe urmă avea loc spectacolul de pricesne, unde eu și alți cativa artiști am transmis tot ce a fost mai frumos pentru sufletele care erau dornice să ne asculte. Fiecare priceasnă pe care am cântat-o a avut o semnificație pentru mine, o caracterizare a mea, o formă de iertare catre Maica Domnului și Dumnezeu. Am punctat “Maica Domnului” pentru că spectacolele au avut loc în perioada postului Sf.Mării.

Trăirile și emoțiile frumoase pe care le-am simțit au fost magice, nu am cuvinte să le descriu, dar de abia aștept să le retrăiesc.

Bucurie, lacrimi și multe aplauze au fost răsplata publicului față de noi, lacrimi de bucurie că le cântăm pentru suflet.”, povestește artista.

 

Paula Hriscu filmează în prezent patru noi videoclipuri pentru cele mai îndrăgite piese ale ei de pe primul album, urmand să le lanseze în lunile următoare, spre bucuria fanilor.

 

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro