Cea de-a treia ediție a Festivalului Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu” are loc pe 15 și 16 iunie, la Buzău

 

Aflat la cea de-a treia ediție, Festivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente de folclor din România, organizat de Primăria Municipiului Buzău, se va desfășura sâmbătă și duminică, pe 15 și 16 iunie 2019, la Drăgaica și Teatrul George Ciprian.

Pe parcursul celor două zile de festival, maestrul Benone Sinulescu îi va purta pe spectatori într-o călătorie muzicală de suflet, prin interpretările remarcabile ale celor mai frumoase cântece din repertoriul întregii sale cariere muzicale.

De asemenea, pe scenă, vor urca unii dintre cei mai iubiți artiști din sfera muzicii populare românești care vor duce mai departe, cu mândrie, comoara folclorică a zonei din care provin și vor reuși  prin cântecul lor să creeze o atmosferă de sărbătoare și să-i înveselească pe toți cei prezenți.

Gheorghe Zamfir alături de trupa Bere Gratis, într-un proiect special, Ionuț Dolănescu, Fuego, Valeria și Traian Ilea, Maria Iliuț, Elisabeta Turcu, Radu Ciordaș, Steliana Sima, Ana Pacatiuș, Adrian Naidin, Ionica Stan, Nicolae Datcu, Lucia Dumitrescu, Mariana Anghel, Adriana Anghel, Ilie Caraș, Lazar Novak, Ionuț Cocoș, Anca Panțîru, Adriana Stuparu, Carmen Ștețco și Ioan Dăncăneț sunt artiștii care vor cuceri audiența cu momente muzicale de neuitat, specifice celor mai frumoase petreceri tradiționale românești.

Cu un repertoriu de 25 suite coregrafice, Ansamblul Folcloric National “Transilvania” care şi-a confirmat valoarea atât la nivel național cât și intermațional pe parcursul celor 60 de ani de la înființare,  își va face simțită prezența pe scena Festivalului Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu” prin momente speciale de dans tradițional românesc.

Programul artistic al celor două zile de festival va începe la ora 15:00 și le va oferi tuturor celor prezenți prilejul să petreacă în compania artiștilor interpreți, până la ora 22:00. Intrarea este liberă.

Ca și la ediția precedentă, Concursul de Muzică Populară „Benone Sinulescu” al cărui scop este acela de a descoperi noi talente, se va desfășura în data de 15 iunie și va fi găzduit de Teatrul George Ciprian, între orele 11:00 – 17:00.

În cadrul competiției vor evolua interpreți amatori din toată țara, cu vârste de până la 30 de ani. Concursul cuprinde trei secţiuni:

  • solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până la 12 ani);
  • solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani);
  • solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani).

Câștigătorii Concursului de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a III-a, vor fi selectați de membrii juriului, compus din: Benone Sinulescu, Adrian Naidin, Traian Ilea, Lazar Novak, Maria Iliuț și Adriana Stuparu.

Aceștia vor fi anuntați în cadrul Galei de premiere ce va avea loc duminică, 16 iunie.

Prezentatorul festivalului, Sorin Ghilea va întreține atmosfera de sărbătoare pe parcursul celor două zile.  În calitate de invitat special, cunoscutul moderator TV, Dan Negru va prezenta Gala de premiere.

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro