Clujul respiră IT și reunește toți promotorii industriei în 4 zile de evenimente dedicate.

Târgul de Cariere IT își unește forțele cu TechFest connected by Vodafone și TeComm eCommerce Conference&Expo pentru a organiza cel mai amplu eveniment dedicat industriei cu peste 100 de companii participante și peste 30 de speakeri, în perioada 8-11 noiembrie, la Cluj. De la recrutare, dezvoltare de skill-uri specializate în programare, eCommerce, soft skills, campionat de gaming și multe activități conexe, sub emblema Clujul Respiră IT, toată atenția se concentrează spre cel de-al doilea weekend al lunii noiembrie.

Evenimentul va crea noi punți între specialiști și participanți, astfel încât oportunitățile întâlnite în cadrul târgului să fie cât mai avantajoase pentru cei care își doresc o carieră în domeniul IT sau vor să aprofundeze anumite teme relevante pentru viitorul lor profesional. Conferințele TechJam, organizate TechFest connected by Vodafone împreună cu Târgul de Cariere prezintă traininguri aplicate pentru Android, Java, AI/Machine learning și multe alte subiecte de mare interes. Vor fi abordate teme actuale și relevante pentru domeniul IT, iar accesul la conferințe este gratuit cu înregistrare prealabilă. În paralel cu Târgul de Cariere IT, în incintă se desfășoară o parte a festivalului de tehnologie TechFest connected by Vodafone, iar pe inelul 1 TeCOMM, evenimentul premium dedicat magazinelor online.

Industria de comerț electronic se află pe un trend ascendent, iar fiecare ediție TeCOMM a contribuit la educarea și dezvoltarea unei piețe cu potențial uriaș. Numărul magazinelor online active din România s-a dublat anul acesta, ajungând la 14.000 în prezent conform ARMO. Peste 400 de profesioniști în eCommerce vor fi prezenți în cadrul expo-conferinței de la Cluj-Napoca. Structura evenimentului cuprinde lansări de produse de eCommerce în premieră, speech-uri susținute de  speakeri internaționali, workshop-uri tehnice, masterclass hands-on axat pe AI&Big Data pentru developeri și zona expozițională complexă, la care participanții au acces gratuit.

Așadar, întreg evenimentul va fi transformat într-un hub tehnologic, în care fluxul de informații din domeniul IT va fi constant, fiind favorizate schimburile de idei și stimularea creativității.

La această ediție, Târgul de Cariere IT încurajează și antreprenorii din domeniul IT, amenajând o zonă dedicată startup-urilor unde cele mai interesante zece proiecte își vor prezenta  oportunitățile de colaborare. Tot la Sala Polivalentă va fi organizată și o zonă de gaming cu două turnee și premii speciale, organizată în parteneriat cu cele mai active comunități de gameri din Cluj, League of Legends și HeartStone.

Recrutarea la Târgul de Cariere IT va fi tehnologizată prin aplicația CV2GO powered by eJobs. Prin intermediul eJobs, se introduce digitalizarea CV-ului, iar candidații vor putea să-și depună CV-ul în câteva secunde la compania unde vor să se angajeze. Candidații își pot imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care angajatorii îl vor putea scana cu ajutorul aplicației CV2GO. Ei pot genera un QR Code folosind aplicația eJobs-Locuri de muncă și astfel au posibilitatea să li se scaneze codul de pe telefon și pot să-și actualizeze oricând CV-ul pe care vor să-l depună.

Dacă în sezonul de primăvară au participat aproximativ 3.600 de candidați la eveniment, pentru toamna aceasta organizatorii estimează că în jur de 5.000 de persoane vor trece pragul Târgului de Cariere IT. Companiile participante au pregătit oferte de muncă atât pentru cei aflați la începutul carierei în IT, cât și pentru cei cu experiență. Printre pozițiile libere se numără PHP Developer, Java Developer, Software Developer, Android Developer, iOS Developer, Backend Developer, UI, Python sau Net Developer.

Parteneri: IBM, Vodafone, Siemens, Porsche Engineering, Bosch, Steelcase, BRD, eMag, Magneti Marelli, RedSharp, Mindmaze, Accent Jobs, Catalysts, Darts-ip, Metrosystems, MSG, 3SS, Ikon Soft, PitechPlus și multe altele.

Mai multe detalii pe www.targuldecariere.ro/clujit  #clujulrespirăit

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro