Serile Lipatti celebrează un veac de interpretare românească

În cea de a VII-a ediție a Festivalului Serile Lipatti, în datele de 9, 16, 23, 30 octombrie și 6 noiembrie, sunt invitați artiști valoroși ai scenei românești, soprana Camelia Clavac, pianiștii Răzvan Dragnea, Eliza Puchianu și Tudor Scripcariu.

Cadoul special al Festivalului îl reprezintă duo-ul cameral al celor doi talentați și renumiți muzicieni români, pianistul Viniciu Moroianu și violoncelistul Dan Cavassi.

Publicul fidel Serilor Lipatti se va bucura de recitaluri instrumentale atractive, dar în același timp pretențioase, cu piese pornind de la Barocul muzical, ale unor foarte cunoscuți compozitori, cum este Bach, dar și mai puțin cunoscuți, cum este Eccles, trecând apoi prin creația beethoveniană, ajungând la marii romantici, ca Schumann, Chopin, Liszt, dar și la creatori ai secolului XX, Rahmaninov, Prokofiev, Debussy, Poulenc și nelipsitul Enescu.

Recitalul de canto vine cu arii de mare popularitate din operele lui Donizetti, Verdi și Puccini, dar și cu lieduri românești semnate de Tiberiu Brediceanu și Achim Stoia.

Și în această ediție gazda festivalului va fi Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești, o locație extrem de fericită, cu un pian de concert foarte bun, într-o sală potrivită muzicii camerale. După reconsolidarea de către Muzeul Județan Argeș a Conacului de la Fundățeanca, festivalul va reveni în ambianța care i-a fost atât de dragă lui Lipatti.

Serile muzicale din această toamnă vor fi deschise la ora 17.00 de conferințe ale muzicologului Saviana Diamandi, ce introduc publicul în stilurile și epocile muzicale regăsite în recitalurile ce le vor urma. Se va face și o incursiune în pleiada de artiști români care au cucerit în ultima sută de ani publicul lumii. La ora 18.00 începe partea de recitaluri a serii.

Programele ample ale artiștilor consacrați vor fi precedate de minirecitaluri susținute de cei mai talentați studenți de la Universitatea Națională de Muzică din București. La această ediție, artiștii debutanți invitați sunt tinerii pianiști Fabiola Ioniță, Gabriel Gîțan, Andra Mărgineanu, Karina Uță și Livyka Shtirbu-Sokolov, cu toții studenți ai maeștrilor Vlad Dimulescu și Viniciu Moroianu.

Serile Lipatti, ediția a VII-a, Un veac de interpretare românească, se constituie într-o acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Argeș, având ca parteneri Institutul Cultural Român și Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești.

Sponsori generoși s-au alăturat actualei ediții a festivalului: Raiffeisen Bank, H.B.P. EKO Distribution, Hotel Argeș, Domeniul Bogdan, Delta Invest, Optiteh.

Parteneri media: România Liberă, Observator Cultural, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Ziarul Argeșul, Curierul Zilei.

 

Site: www.festival.lipatti-evenings.ro

www.facebook.com/serilelipatti

 

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro